„Câinii” domină grupa D din Champions League!

Publicat: 15/10/2018 | 07:00
Dinamo București a obținut o victorie importantă pe teren propriu în Champions League învingând cu 24-21 puternica echipă poloneză Wisla Plock.

Grație succesului obținut într-o atmosferă de vis creată de fanaticii suporteri ai „câinilor”, alb-roșii au urcat pe primul loc în grupa D din Champions League și privește cu încredere spre duelurile care vor urma în această competiție.

Campionii României au făcut spectacol în Champions League, în confruntarea cu Wisla Plock, şi e noul lider din grupa D. Alb-roşiii au început în forță duelul de pe teren propriu cu polonezii, dar au făcut și spectacol înscriind de două ori de la mijlocul terenului. „Câinii” au condus în permanneță ostilitățile și au avut chiar la un moment dat și 8-2 pe tabela de marcaj!

„Ne bucurăm că am câștigat, am muncit foarte mult în seara asta, ne-am dorit foarte mult, am avut ca de fiecare dată un public senzațional”, a declatat Dan Savenco de la Dinamo.

Românul din echipa polonezilor, Dan Racoţea, nu și-a ajutat foarte tare coechipierii, el suferind în prima repriză două eliminări de două minute. De altfel, Racoțea a văzut roșu în minutul 42 și Wisla nu a putut emite pretenții la punct sau puncte din confruntarea cu Dinamo de la București. Missaoui a apărat două lovituri de la 7 metri într-un minut, imitat de portarul polonezilor Borbely a reușit o dublă paradă de senzație, iar Dinamo a câștigat cu 24-21. După acest succes „câinii” au patru victorii în cinci etape în Grupa D pe care o conduc cu autoritate.

Pentru campionii României urmează returul cu Wisla, pe 3 noiembrie, însă „câinii” sunt încrezători în șansele pe care le au de a face un meci mare și în Polonia.