Câinii inisită pentru un fost căpitan!

De: Cancan
Publicat: 05/01/2018 | 07:00

„Dinamo este o variantă, aş putea să mă întorc în această iarnă. Iau în considerare orice variantă, vreau să fie totul clar în ceea ce mă priveşte până în primele zile din ianuarie. Nu sunt accidentat, am avut o mică problemă în noiembrie, dar acum totul este în regulă, pot să mă antrenez şi să joc. De-abia aştept să revin în circuit, la fotbal, mai am multe de demonstrat”, a declarat recent Antun Palic.

Oficialii alb-roşilor nu au însă de gând să stea foarte mult după croat, dorinţa acestora fiind de a-l avea încă din prima zi la pregătire, conducerea transmiţându-i că aşteaptă un răspuns final până luni.

„Există un interes , au existat discuţii pentru Palic, dar nu mai facem greşeala de vara trecută, să aşteptăm luni de zile o vizită care n-a mai venit. Dacă vine acum, e OK, dacă nu, căutăm alte soluţii. Îl aşteptăm. Mai sunt lucruri de discutat cu el, dar pentru asta el trebuie să vină aici. Dinamo a făcut o ofertă, aşteptăm un răspuns. Până luni, Antun Palic va fi jucătorul lui Dinamo sau nu va fi deloc. Nu mai avem timp să stăm, pauza e destul de scurtă, pe 15 echipa pleacă în cantonament”, a declarat Alexandru David, preşedintele lui Dinamo la DigiSport.

Palic a petrecut două sezoane la Dinamo, unde a venit liber de contract după ce jucase în Slovenia, la Krka.

În vârstă de 29 de ani, Antun Palic a jucat 59 de meciuri şi a marcat cinci goluri în Liga 1 pentru Dinamo.

 

Cristi P.