„Câinii” părăsesc prima ligă după 74 de ani!

Publicat: 30/05/2022 | 08:00
Cosmin Gabriel Matei suparat in meciul de fotbal dintre Dinamo Bucuresti si Universitatea Cluj, Barajul pentru mentinerea in Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul Dinamo din Bucuresti, duminica 29 mai 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Dinamo Bucureşti a retrogradat pentru prima oară în istoria sa de 74 din Liga 1, după ce a terminat la egalitate cu „U” Cluj, 1-1 (1-1), pe teren propriu, în manşa a doua a barajului pentru menţinere/promovare. În tur, „Șepcile Roșii” s-au impus cu 2-0.

Ajunși la barajul pentru menținere/promovare în Liga 1, după ce a terminat pe locul 8 în play-out-ul Ligii 1, formaţia alb-roşie nu a reușit să evite rușinea, rretrogradând pentru prima dată în istorie.

„Nu sunt mândru că am retrogradat, dar nici nu regret că am venit la Dinamo. Asta pentru că mi-am dorit să ajut Dinamo. Nu ştiam cu adevărat care e situaţia aici, însă voiam să ajut, îmi pare rău că nu am reuşit. Nu vreau să vorbesc eu despre vina mea, să îi lăsăm pe alţii să comenteze aceste lucruri. Pot să spun însă că şi eu sunt vinovat. Atmosfera în vestiar este foarte neplăcută acum, toţi suntem trişti”, a declarat Dusan Uhrin jr.

Tehnicianul ceh a precizat că nu mai are contract cu Dinamo şi că nimeni din conducere nu a discutat cu el despre prelungire în ultima perioadă.

„Nu ştiu care e viitorul lui Dinamo. Nu cred că aceasta este o întrebare pentru mine. Am antrenat 25 de ani şi niciodată nu am fost într-o situaţie ca aici. Eu nu mai am contract cu Dinamo. Nimeni nu a discutat cu mine despre prelungirea contractului, ce se întâmplă dacă rămânem sau nu în Liga I”, a precizat tehnicianul ceh.

Dinamo este al doilea cel mai titrat club din Liga I, cu 18 titluri şi 13 Cupe ale României.