Calendar ortodox marți, 9 martie 2021. Ce sfinți sunt sărbătoriți astăzi

Publicat: 09/03/2021 | 08:04

Marți, 9 martie, creștinii ortodocși sărbătoresc Sfinții 40 de Mucenici, ce au pătimit în localitatea Sevastia din Armenia, în vremea domniei împăratului Liciniu (307-323), la porunca guvernatorului Agricola.

Cei 40 de mucenici erau soldați care au mărturisit că sunt creștini și din acest motiv au refuzat să jertfească idolilor. Pentru mărturisirea credinței în Hristos, cei 40 de mucenici au fost supuși la multe chinuri, ca în cele din urma să fie scufundați într-o apa aproape înghețată de lângă cetate.

Precum tinerii din Babilon au învins dogoarea cuptorului prin lucrarea lui Dumnezeu, la fel cei 40 de mucenici au învins frigul și gheața lacului de lângă Sevastia. În acea noapte de 8/9 martie a anului 320, 40 de creștini au biruit moartea, primind în chip văzut cununile muceniciei.

Multe minuni a săvârșit Dumnezeu odată cu moartea mucenicească a aleșilor Lui, pentru îmbărbătarea martirilor, dar mai ales pentru ca necredincioșii să vadă aievea atotputernicia Sa. Dar minunea cea mai mare este aceasta: că pentru Dumnezeul nevăzut, Care S-a sălășluit în inimile lor, 40 de creștini au ales mai degrabă să moară într-un lac înghețat decât să accepte „un mic compromis” care i-ar fi despărțit însă de dragostea lui Hristos.

Povestea celor 40 de Mucenici

Unul dintre mucenici nu a mai rezistat și a ieșit din lac. Renunțând la credința în Hristos, a fost dus într-o baie calda, dar acolo a murit. Locul său a fost luat de un alt soldat creștin, dintre paznici. Iată că acesta din urma, deși nu era amenințat în niciun fel, a înțeles că împărăția cerurilor era aproape de el. Văzând cununile care se coborau asupra capetelor celor 39 sfinți, și-a lepădat hainele și a intrat în apa înghețată.

Când torționarii au venit dimineața să vadă „rezultatele” răutății lor, în locul morții, ei au văzut viața, caci niciunul din cei 40 nu a murit peste noapte, ținuți fiind în viață de puterea Duhului Sfânt. Dar fiindcă răutatea orbește, torționarii nu au putut înțelege nimic, ajungând să creadă că mucenicii beneficiau de o lucrare vrăjitorească.

Pentru ca au fost scoși vii din lac, comandanții au poruncit sa li se zdrobească picioarele cu ciocanele. Toți martirii au trecut la cele veșnice în urma acestui supliciu. Trupurile lor au fost puse într-un car, ca să fie duse spre ardere și apoi să fie aruncate în lac.

Numele celor 40 de mucenici: Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Ieraclie, Smaragd, Valent, Vivian, Evnichie, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Leontie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gaie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton si Aglaie.

Tot astăzi, se face pomenirea:

– Sfântului Mucenic Urpasian;

– Sfântului Cezarie, fratele Sfântului Grigorie Teologul.

Maine, 10 martie, se facem pomenirea Sfinților Mucenici Codrat, Ciprian și Dionisie.