Calendar Ortodox, vineri, 12 martie 2021. Ce mari Sfinți sunt prăznuiți astăzi

Publicat: 12/03/2021 | 10:43

Astăzi, 12 martie 2021 sunt pomeniți în Calendarul Ortodox Sfântul Ierarh Grigorie Dialogul, Episcopul Romei; Sfântul Cuvios Simeon Noul Teolog; Sfântul Cuvios Teofan Mărturisitorul; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Lida. De asemenea, astăzi este o zi aliturgică, ceea ce înseamnă că ortodocșii au Dezlegare la brânză, lapte, ouă și pește.

Sfântul Cuvios Teofan Mărturisitorul s-a născut din părinţii Isac şi Teodota. Tatăl Său săvârşindu-se din viaţă în timp ce se găsea mai mare peste ţinutul eghepelaghiţilor, el a rămas în grija mamei sale. La vârsta de doisprezece ani a fost logodit cu o copilă, cu care a trăit laolaltă timp de opt ani. Şi el şi logodnica lui aveau multă avere. Auzind pe unul dintre servii săi vorbindu-i de viaţa monahală, s-a umplut de dor după această viaţă. După ce mama lui a murit, lăsându-i nesfârşită bogăţie, tatăl logodnicei lui îl silea continuu să îndeplinească cele rânduite în vederea căsătoriei. Venind ziua sorocită pentru aceasta, li s-a pregătit cămara de nuntă şi atât cântecele de nuntă, cât şi toate celelalte s-au săvârşit după rânduială. Dar după ce fericitul Teofan şi soţia lui au rămas singuri, el a dezvăluit tinerei gândurile tainice pe care le avea, iar aceasta nu numai că a consimţit la ceea ce îi cerea soţul ei, ci l-a încredinţat că ceea ce avea să facă el va face şi ea, deopotrivă. Auzind acestea, Teofan a mulţumit lui Dumnezeu, iar de atunci mai departe îşi făceau împreună rugăciunile lor de zi şi de noapte.

Nelegiuitul împărat Leon, ca şi socrul tânărului, auzind acestea, s-a împotrivit cu toată puterea dorinţei lui. Ceva mai mult, împăratul l-a trimis în cetatea Cizicului, care atunci se zidea, încredinţându-l cu supravegherea lucrărilor. Ducându-se acolo, cinstitul tânăr a adus la îndeplinire porunca împăratului, împlinind lucrarea aceea cu cheltuiala lui. În anul al douăzeci şi unulea al lui, împăratul cel cu nume de fiară şi socrul lui încetând din viaţă, de pe urma morţii lor nu numai Teofan s-a bucurat de libertate, ci şi lumea întreagă. Sceptrul împărăţiei a fost luat mai departe de împărăteasa Irina.

Fiindcă acum îşi putea aduce nestingherit gândul la îndeplinire, el şi-a împărţit averile la cei lipsiţi şi săraci şi pe toţi slujitorii lui i-a cinstit cu libertatea. Şi dând soţiei sale multă avere, a dus-o, după voia ei, în Mănăstirea Princhipos, unde aceasta s-a călugărit, primind numele de Irina, în loc de Megalusa, cum se numea mai înainte. Iar el, dându-se pe sine Domnului, a intrat în mănăstirea, zisă a lui Polihroniu, care se găsea în munţii din ţinutul Sigrana. Dacă s-a făcut călugăr, nu a voit să primească să fie conducător, ci stând în chilie îşi scotea hrana de pe urma propriilor sale mâini, copiind, cu scrisul său frumos, diferite lucrări, timp neîntrerupt de şase ani. După aceasta, plecând de acolo, s-a dus în aşa-numita insulă Calonim, unde după ce a ridicat o mănăstire s-a întors iarăşi în Muntele Sigrianei. În al cincizecilea an al vieţii lui a fost cuprins de o boală. Pe urma acestei boli el a rămas mai departe tot timpul vieţii la pat şi nemişcat. Întreaga poveste a vieții sale pe calendar-rtodox.ro.

Tot astăzi, Sfântul Grigorie Dialogul

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Grigore Dialogul, papă al Romei.

Acesta a trăit în vremea împăratului Iustinian şi a fost mai întâi monah şi egumen al mănăstirii aşa-zisă a Clioscavrei. Apoi i s-a încredinţat scaunul arhieresc; dar a primit arhieria nu la întâmplare sau prin vreo alegere fără de judecată, ci cu voinţa lui Dumnezeu, aşa cum se va vedea mai departe. Astfel, pe când se găsea încă în mănăstire stând în chilia lui şi pregătindu-se odată să ia pana şi să o înmoaie în cerneală ca să scrie, a venit la el cineva care tocmai scăpase dintr-un naufragiu, plângându-şi nenorocirea şi rugându-l pe cuvios să se milostivească şi să-l ajute în nenorocirea în care se găsea. Dar acela care-i cerea acestea nu era cineva lipsit, după cum se va vedea; căci nici măcar om nu era, care scăpat din vreun naufragiu să vină la el gol, din nevoia de a căpăta ceva, ci era un înger, care sub chipul acesta de om care avea nevoie venise la el ca să dea pe faţă dragostea nesfârşită de oameni care se găsea ascunsă în sufletul cuviosului Grigorie. Acela venind o dată şi mai venind după aceasta şi a doua şi a treia oară, nu a plecat niciodată cu mâna goală, încât după ce sfântului nu i-a mai rămas nici o monedă de aur, a adus şi i-a dat plin de osârdie, chiar şi potirul de argint al mănăstirii. Căci atât de lipsit de răutate şi plin de dragoste era faţă de cei lipsiţi, încât nu numai că, din lipsa banilor şi de pe urma stăruinţei celui ce-i cerea şi care primise de la el tot ce avea, de câte ori venise, nu s-a supărat, căutând să-l urască şi să-l alunge, ci a mers până acolo încât s-a atins şi de lucrurile mănăstirii, decât să-l treacă cu vederea pe omul acela, care nu putea dobândi cele de care avea nevoie şi să-l lase să plece neajutorat.

Cuviosul părinte Grigore, fiind priceput în meşteşugul scrisului şi cunoscând toată înţelepciunea, a lăsat Bisericii multe scrieri. Acestea au fost alcătuite nu numai cu ajutorul judecăţilor omeneşti şi cu înţelepciunea cuvintelor, ci şi cu ajutorul Duhului Sfânt, aşa cum după încetarea lui din viaţă ne-a făcut cunoscut arhidiaconul lui, Petru, care ne-a spus că ori de câte ori sfântul Grigore scria, un porumbel alb se apropia de gura lui, ca şi cum i-ar fi arătat şi l-ar fi îndemnat cele ce trebuia să scrie. Ajungând până în locurile îndepărtate ale Apusului, sfântul Grigore a petrecut învăţând şi aducând la Hristos neamul saxonilor, pentru care aceştia se duc la Roma cea veche, unde se găseşte îngropat trupul său, cinstindu-l în fiecare an cu slujbe deosebite. Se spune, iarăşi, că el este cel ce a hotărât ca să se săvârşească de către romani Sfânta Liturghie şi în post, alcătuind Liturghia celor mai înainte sfinţite, care se săvârşeşte şi în zilele de acum.

Pomenirea dreptului Finees

Tot în această zi, pomenirea dreptului Finees, care în pace s-a săvârşit.

Dreptul Finees, nepotul Marelui Preot Aaron (prăznuit şi el în această zi) şi fiul Marelui Preot Eleazar, a fost el însuşi preot, foarte râvnitor în funcţia sa.

Când poporul evreu era aproape de pământul făgăduit, după ce Sfântul Prooroc Moise (prăznuit în 4 septembrie) i-a condus afară din Egipt, vecinii lor, moabii şi madianiţii au fost cuprinşi de frică şi invidie. Nevrând să se bazeze pe propria lor forţă, aceştia l-au invocat pe Balaam să blesteme poporul evreu. Însă Domnul i-a făcut cunoscută voia Sa lui Balaam astfel încât acesta a renunţat la blestem, văzând că Domnul vrea să-i binecuvânteze (Numeri 24, 1).

Apoi moabii i-au făcut pe evrei să se închine lui Baal-Peor. Dumnezeu i-a pedepsit pe evrei pentru apostazia lor şi a trimis o boală asupra lor, murind mii dintre ei. Ceilalţi, văzând mânia lui Dumnezeu s-au căit şi s-au întors la El.

Sf. Simeon Noul Teolog

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Simeon Noul Teolog care în pace s-a săvârşit.

Sf. Simeon Noul Teolog s-a născut în anul 949 în Galteea (Paflagonia) şi a studiat în Constantinopol. Tatăl său l-a pregătit pentru o carieră în avocatură şi pentru o scurtă perioada tânărul a ocupat o poziţie înalta la curtea imperială. La vârsta de 14 ani l-a întâlnit pe renumitul părinte Simeon Piosul la mănăstirea Studion, care avea să-i marcheze adânc dezvoltarea spirituală. Tânărul a rămas în lume pentru mai mulţi ani, pregătindu-se pentru viaţa monahală sub ascultarea părintelui, iar când a împlinit 27 de ani a intrat în mănăstire.

Elena Nica
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București. Experiențe în trecut: news editor Observator, Antena 1 și Antena Stars citește mai mult