Călin Popescu Tăriceanu: ”S-a bătut în cuie lista ALDE. Lista e deschisă de Norica Nicolai”

Publicat: 27/02/2019 | 18:47
Călin Popescu Tăriceanu: ”S-a bătut în cuie lista ALDE. Lista e deschisă de Norica Nicolai”

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a anunțat miercuri că partidul său va propune listă separată de PSD la alegerile europarlamentare. Primele trei locuri pe listă sunt ocupate de Norica Nicolai, Daniel Barbu și Renate Weber.

”S-a bătut în cuie lista ALDE. Nu se mai pune (problema de listă comună cu PSD – n.r.). Noi suntem un partid mai mic. Putem să avansăm și mai repede și am hotărât să începem campania cât mai devreme”, a anunțat liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

El a prezentat primele locuri de pe lista ALDE, respectiv eurodeputatul Norica Nicolai, fostul președinte al AEP Daniel Barbu, europarlamentarul Renate Weber, fostul ministru al Transporturilor Ovidiu Silaghi, vixcepreședintele formațiunii Varujan Vosganian și deputatul Andrei Gerea.

De asemenea, Tăriceanu a mai spus că liderii ALDE au avut un număr mare de criterii, cu punctaje diferite, primele fiind experiența profesională și parcursul profesional.

Citește și: CĂLIN POPESCU TĂRICEANU: ”VOTUL DIN COMISIA LIBE,O DEMONSTRAȚIE PERFECTĂ CUM INTERVINE POLITICUL ÎN ACEASTĂ ALEGERE”