Camora a pus tunurile pe centralul francez după eliminarea din Europa League: „A fost penibil!”

Publicat: 11/12/2020 | 08:21

CFR Cluj a cedat cu 2-1 duelul susținut în Elveția în ultima etapă a Grupei A din Europa League cu Young Boys, ratând astfel calificarea în primăvara europeană.

Campioana conducea cu 1-0 în min. 90, când arbitrul francez Benoît Bastien a dictat un penalty controversat pentru elveţieni, iar ulterior i-a eliminat pe Bălgrădean și Djokovic.

La finalul partidei cedate de ardeleni, Mario Camora, a spus  că formaţia sa merita să câştige şi să se califice în primăvara europeană dacă nu era arbitrul francez Benoît Bastien „penibil”.

„Acest arbitru a fost penibil, nu găsesc alt cuvânt. A fost penibil. Noi vorbim de arbitrii de la noi, dar acest arbitru este penibil. Eu nu ştiu cum arbitrează el în Europa League, pentru că e un arbitru penibil. Cum să dai penalty, când nici măcar cei de la Young Boys nu au cerut penalty? Iar la faza aceea dacă trebuie să dai fault, dai fault pentru portarul nostru, pentru că e în careul de şase metri. Nu am alt cuvânt pentru acest arbitru decât că e penibil. Cred că toată lumea a văzut ce a făcut acest arbitru. Trebuie să felicităm echipa pentru că am făcut un meci excelent. Am dominat tot meciul şi meritam să mergem mai departe dacă nu era acest arbitru”, a răbufnit căpitanul campioanei României la finalul partidei.

CFR Cluj a terminat grupa pe locul 3, cu 5 puncte, la egalitate cu ȚSKA Sofia, formație care s-a impus surprinzător cu AS Roma, scor 3-1. În primăvara Europa League s-au calificat AS Roma (13 pct.) și Young Boys (10 pct.)