Campioana, doar remiză în Kosovo cu FC Ballkani!

Publicat: 08/09/2022 | 23:36

CFR Cluj, nu a reușit decât o remiză, scor 1-1, cu FC Ballkani. Partida s-a disputat pe Stadionul „Fadil Vokkri” din Prishtina, și a contat pentru prima etapă a Grupa G din Conference League. În celălalt meci din grupă, Sivasspor – Slavia Praga s-a terminat la fel, 1-1.     

Pe teren propriu, kosovarii au deschis scorul prin Thaci (min.65), ardelenii egalând în prelungiri prin Yuri Matias (min.90+1).

La finalul partidei, antrenorul principal al campioanei României, Dan Petrescu, a declarat că formaţia sa nu a făcut cel mai bun meci, dar rămâne în continuare neînvinsă în deplasare în actualul sezon al cupelor europene.

„Ei au avut mai mult posesia, au pasat mai mult, dar cred că au avut 2 maximum 3 şuturi pe poartă. Însă au marcat un gol foarte frumos. Noi am avut nişte ocazii, dar nu am reuşit să marcăm. E clar că nu am făcut cel mai bun meci al nostru, dar suntem în continuare neînvinşi în deplasare în Europa, avem 5 egaluri din 5 meciuri. Acesta e un punct pentru moral. Pe final, dacă eram mai atenţi, poate puteam să câştigăm, dar când egalezi în ultimul minut nu poţi să zici că eşti supărat. Ţinând cont că anul trecut am început grupa cu o înfrângere, acest egal e un pas înainte. Dacă marcam noi primii, cred că era altul meciul azi. Dar când egalezi în ultimul minut trebuie să fii mulţumit. Dacă pierdeam, iar erau probleme. E clar că e mai bine să faci un egal decât să pierzi. Sperăm să câştigăm joi, iar cu 4 puncte după două meciuri putem să avem şase mai departe la calificare”, a declarat Dan Petrescu.

În următorul meci din grupă CFR Cluj va primi în „Gruia” vizita celor de la Sivasspor, partida fiind programată joi, 15 septembrie.