CANCAN.ro a transmis LIVE de la nunta anului! DIANA VIDEANU a îmbrăcat rochia de mireasă

De: Cancan
Publicat: 16/09/2017 | 15:30

UPDATE Diana Videanu şi alesul inimii ei, Bogdan Bălan, şi-au unit astăzi destinele, la biserica Sf. Vineri Pajura, unde au fost prezenţi oameni de marcă din politică şi showbiz. Mireasa a fost condusă la altar chiar de tatăl ei, fostul primar Adriean Videanu şi a avut o rochie superbă, cu o trenă lungă de câţiva metri. Domnişoarele de onoare s-au cam chinuit să o aranjeze în momentul când a urcat treptele către biserică. Cununia a fost oficiată de un sobor de şase preoţi.

 

CANCAN.ro, site-ul nr. 1 din România, vă oferă, în premieră, imaginile fabuloase de la nunta celor doi îndrăgostiţi. Cei doi miri vor sărbători marele eveniment într-un cadru fastuos la Palatul Snagov, iar alături le vor sta 350 de invitaţi aleşi pe sprânceană.

 

Povestea de dragoste tumultuoasă a Dianei Videanu cu viitorul ei soţ, Bogdan Bălan

Diana Videanu a avut parte de o viaţă personală tumultuoasă! Fiica fostului vicepremier a pus capăt relaţiei de patru ani cu Cristi Toporan şi s-a refugiat în braţele lui Bogdan Bălan, care tocmai divorţase de soţia lui după ce aceasta a pierdut o sarcină (mai multe detalii AICI). Tânăra a luptat chiar şi cu tatăl ei pentru iubirea cu bărbatul care nu se află tocmai la prima tinereţe. Este incredibil că mirele este jurist chiar la firma tatălui ei, iar atunci când s-a cuplat cu fiica bossului era căsătorit!

Dacă, iniţial, Adriean Videanu nu l-a prea plăcut pe viitorul ginere, se pare că odată cu trecerea timpului acesta a reuşit să-i dovedească faptul că e bărbatul potrivit pentru fetiţa lui (AICI GĂSEŞTI DETALII). Vestea nunţii Dianei Videanu vine la numai câteva luni de la moartea tragică a fostului ei iubit, Cristi Toporan, care a încetat din viaţă în octombrie 2016, răpus de o boală necruţătoare.