CANCAN.RO l-a “descusut” pe celebrul actor Mircea Jida, care a dat cărțile pe față. “Valul îi va lua pe toți până la a șaptea generație de trădători”
Muza lui sălășluiește pretutindeni, atât în lumea realitații, cât și în lumea dramaturgică. Dar, în oricare dintre aceste lumi ar poposi Mircea Jida aduce cu el forță, energie, masculinitate, ceva eroic și frumos, extraordinar de fascinant și de tulburător, de profund. Iar din personajele întrupate de el, desăvârșite, bogate de înțeles (și înțelesuri) – în conivență cu personalitatea lui de natură să cucerească prin simpla ei prezență absolut fermecătoare și de dispoziție mobilizatoare – țășnesc și tragicul, și comicul și senzualul și toată gama sentimentelor și trăirilor omenești. Nu doar datorită mestesugului, cred eu, ajungi aici. CANCAN.RO vă prezintă, în exclusivitate, un interviu de excepție cu celebrul actor.
Atunci când Mircea Jida dă glas replicii, chiar dacă se află într-un grup de actori, devine, instantaneu, centrul atenției. Se spune că această “taină” este o specialitate ce li se oferă doar celor aleși care tezaurizează fie chiar şi infime entitaţi ale potenţialului de valori pe care teatrul și viața le deţin, sporindu-le necontenit.
Mircea, să presupunem că suntem într-un Hollywood atemporal. Cu cine ai vrea să joci?
– Natalie Wood, Laurence Olivier, Paul Newman, Peter Seller, Buster Keaton. Bineînțeles că nu numai parteneri de scenă și film. Ei sunt și veșnici în topul unei subiective scări de valori. Adaug și pe un rege al topurilor care nu aparține – din fericire – vestului, ci estului nostru cu adevărat câștigător și care… l-a încarnat pe Hamlet – numele lui este Innokenti Smoktunovski. Evident, lista preferințelor este mult mai largă iar eu îi aștept pe toți la un Revellion unic și permanent.
Încerc o butadă: cu care dintre cei doi Mitică Popescu ai fost mai prieten?
– Actorul Mitică Popescu îmi rămâne ca un coleg decent și cald și cumsecade, iar personajul din filmul lui Manole Marcus a căpătat prin harul lui, un parfum al unei epoci dispărute, iar eu sunt fericit că am împlinit curajul regizorului ce a riscat cu un tânăr care nu era pe listele consecrate unui succes garantat și previzibil. Iar Marcus, presat de timp și care mă considera un frate de-al lui Al Pacino, mi-a spus că… ar fi introdus pentru mine un fel de step [Cântând în ploaie] – într-un cadru – secvența în care coboram sccările băncii.
Mircea Jida: “În afară de microbul fotbalului…”
Ion Fiscuteanu dresa ciori, Sandu Sticlaru meșterea ceasuri, Ștefan Sileanu picta. Vreau să știu ce pasiune ai, ceva la care nu m-aș fi gândit.
– În afară de microbul firesc al fotbalului și al pescuitului și al milioanelor de kilometri la volan, sunt înnebunit după ustensilele cele mai grozave în ale bucătăriei (ceaune, cuțite, etc) și făcutul pâinii cu încercări de nevoie în realizarea unei mâncări ca la bunica [ca gust] iar uneori se și întâmplă dar toate acecstea sunt nimic pe lângă sfânta pâine și apă cărora le mulțumesc în gând și care fac parte din miracolul harului care ne însoțește uneori când pogoară. El este Totul.
Apreciez franchețea ta. E o calitate verticală care, din păcate, deseori atrage personaje sinsitre, ponoase și bătăi de cap. Majoritatea nu suportă adevărul. Dar nu de la adevăr plecăm și în teatru?
– În legătură cu… cei ce ne înconjoară este firească și de înțeles asocierea lor, iar aceasta vin din ceva ce le lipsește, la fel și preocuparea lor pentru cel ce izbândește fără gloată. Atracția lor, aspirația spre bine și lumina, îi absolvă de inerentele răutăți și acțiuni cotidiene, căci, sunt de înțeles, din păcate după 1990. Adevărat, mari actori și instituțiile unice despărțind, nu a mai posibil să avem o ștachetă ridicată, un standard profesional. Octavian Cotescu spunea că… actoria e o meserie de ‘furt’. De la cine poți fura atât timp cât concurența pe valoare nu mai există! Nu am auzit de vreun singur caz în care un candidat să fi fost respins la vreun examen la facultate. Și nu numai la teatru.
“Spectacolul este o liturghie sfântă”
De la Villon inspirație, unde-i meseria de altădată, Mircea? Trăim într-un alpinism social colosal și haotic, într-o inflație de maeștri, de doctori, de polivalenți…
– În artă nu există diplome. Spectacolul este o liturghie sfântă în care o operă cu har este încarnată de o trupă – familie (dramaturg, regizor) asupra cărora coboară harul fără de care nu e posibilă ‘călătoria în timp și cât de cât încarnarea’.
Într-adevăr, după cum spun, totul este haotic, dar artistul este ‘oglinda vreumurilor’. Iar teatrul e veșnic și se va întoarce la simplitatea de la începuturi după ce bâjbăiala și haosul vor înceta – iar nenorocirea politică mondială va fi învinsă și ne vom întoarce la normal. Adică la clasici și valorile lor.
Încă e război între teatru și film și așa va rămâne. Singurul război inofensiv, oximoronic vorbind. În care tabără ești?
– Războiul dintre teatru și film pentru un artist creator nu există. Sunt mijloace de abordare și exprimare diferite, dar le iubesc la fel de mult. Sunt complementare. Trupul actorului creator este un templu pe care îl perfecționezi fizic, psihic, cultural. Un instrument care absoarbe totul – de mic.
“Este o regulă de aur”
Dacă tot am fost la Hollywood, haide să ne întoarcem în timp. Ce voiai să te faci când erai mic?
– Eu, cam pe la 5 ani am vizionat într-un sat cu lămpi cu gaz un film adus de caravană – și am știut că voi fi în fenomenul – miracol – însă aveam îndoieli în curajul de a executa un sărut cu ipotetică parteneră de film. Unui creator pentru a fi complet nu trebuie sa-i lipsească nicio caliate-defect-experiență.
Actoria e viciu sau deliciu?
– Homo sum, nihil humani a me alienum puto. Bineînțeles, totul imaginar și neapărat empatie pentru tot ce ne înconjoară. Actorul adevărat, trebuie să fie recunoscut cât mai puțin și să nu fie confundat cu personajul pe care tocmai l-a întruchipat și oarecum cât mai repede abandonat. Mitul actorului – pentru care pleda Lucia Sturdza Bulandra este o regulă de aur. Astfel, creația de pe scenă poate fi nealterată – păzită de cotidianul și politicul inevitabil.
Aș vrea să lucrăm pe scenariul de după alegeri. La tine cum apare România viitoare?
– Acum răspund și la relația cu politicul. Păstrăm distanța față de realitatea abject, asta nu înseamnă că poți renunța la calitatea de cetățean de cetățean adevărat. Chiar când eram puțini pe străzile Revoluției am fost un nucleu care s-a tot mărit și triumfat, credeam noi. Bucuria noastră a fost unică, nerepetabilă și nu a avut nevoie de vreo omologare în niciun caz materială. A meritat să vedem și să trăim acele zile.
“Caragiale, forever!”
Ce-ți dorești, cel mai mult, de acum înainte?
– Acum, la ce pățim, la ce pățește pământul Domnului, spun și cred: ‘ Tu, Oltule, să ne răzbuni!’ și sunt sigur că valul îi va lua pe toți până la a șaptea generație de trădători. Dorința mea, este, aidoma celor mulți și buni și cu gândul la cei din care facem toți parte.
Caragiale sau Cehov, cine crezi că ne scrie, descrie mai des, pe noi ca societate?
– Iar la sfârșitul discuției, la o cafea virtuală, încă nu pot spune și scrie decât așa: ‘Caragiale, forever!’
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.