Când apare sezonul 4 al serialului Netflix Stranger Things

Publicat: 08/01/2020 | 16:30
Serialul Netflix Stranger Things sezonul 4 a fost confirmat

Vești bune pentru fanii serialului Netflix – Stranger Things, care sunt nerăbdători sa afle data de lansare pentru sezonul 4. Producătorii au confirmat apariția noului sezon și chiar au dezvăluit câteva mici detalii.

Vestea bună e că producătorii serialului Netflix au anunțat deja că lucrează la sezonul 4 Stranger Things. Au confirmat și că va apărea un al cincilea sezon, spre încântarea fanilor de toate vârstele care urmăresc serialul.

”Adevărul este că va fi cu siguranță sezonul 4 și există o posibilitatea foarte mare să existe și un sezon 5. Dincolo de asta, cred că e puțin probabil să mai putem vorbi de o continuare”, a declarat Shawn Levy, producătorul executiv.

Ba, mai mult, se știe deja care va fi și tilul episodului 1 din cel de-al patrulea sezon Stranger Things. Acesta se va intitula Chapter One: The Hellfire Club, așa cum s-a anunțat în mod oficial pe pagina de Instagram a îndrăgitului serial.

Multe voci, printre care și actrița Millie Bobby Brown, sunt de părere că finalul sezonului 3 este, de fapt, prevestitor pentru finalul sezonului 4. Mai ales dacă acesta ar fi ultimul din serie. Fanii serialului sunt convinși că personajele principale se vor întoarce cumva și vor reuși să iasă și de data asta, împreună, la lumină.

Stranger Things sezon 4. Care este data lansării serialului Netflix

Momentan nu a fost anunțată oficial data exactă în care va fi lansat sezonul 4 Stranger Things, însă, dacă ne uităm la datele de lansare ale sezonului 1, 2 și 3 al serialului Netflix, putem observa un tipar, potrivit căruia, cel mai probabil, noua lansare va avea loc undeva în luna octombrie 2020.

  • Stranger Things seoznul 1- data lansare Iulie 2016
  • Stranger Things seoznul 2: Octombrie 2017
  • Stranger Things seoznul 3: Iulie 2019

Citește și: CÂND APARE SEZONUL 4 AL SERIALULUI CASA DEL PAPEL, PRODUS DE NETFLIX

Netflix Stranger Things. Ce s-a întâmplat în sezonul 3

Finalul sezonului 3 al apreciatului serial a fost unul neașteptat, chiar și pentru unii dintre actorii din distribuție. De aceeași părere sunt și fanii care speră ca totul să ia o altă turnură în cel de-al patrulea sezon.

În vara anului 1985, viața în Hawkins pare să meargă normal. Deschiderea unui mare mall devine principala atracție a orașului, în detrimentul multor activități din centru, care sunt forțate să se închidă din cauza lipsei de clienți.

Băieții cresc și să înceap să intre în lumea adulților.Hopper, care intră din ce în ce mai mult în noua sa viață ca tată adoptiv al lui Eleven, începe să dezvolte o gelozie puternică față de fiica sa și arată frustrarea atunci când o găsește împreună cu Mike. Din ce în ce mai nemulțumit de situație, el va cere sfaturi despre cum să se comporte de la mama lui Will și Jonathan, Joyce.

Steve lucrează într-un magazin de înghețată din noul mall, încercând să facă noi cuceriri de dragoste fără a avea succes, și devine, de asemenea, o victimă a tachinării lui Robin, colega sa de muncă.

Marele centru comercial se dovedește mai târziu a fi o acoperire pentru o operațiune științifică condusă de către Uniunea Sovietică în mod secret, infiltrând un personal cumva în teritoriul american.

Oamenii de știință ruși reușesc să deschidă din nou portalul către Lumea Răsturnată, grație unei mașini noi. Acest lucru duce la trezirea unei părți a „Monstrului Umbră” care nu s-a reîntors în dimensiunea sa, și, după ce posedă mulți dintre locuitorii din Hawkins, reușește să formeze o mare creatură cu singurul scop de a omorî pe Eleven și apoi pe toată lumea.

Citește și: CE SERIALE ȘI FILME NOI AU PREMIERA ÎN LUNA IANUARIE PE NETFLIX

Stranger Things, apreciat de critici

Stranger Things este un serial TV american științifico-fantastic creat de Matt și Ross Duffer și produs de Camp Hero Productions și 21 Laps Entertainment pentru platforma de streaming Netflix.

Situat în anii 1980, în orașul fictiv Hawkins din Indiana, acesta se concentrează asupra evenimentelor legate de dispariția misterioasă a unui copil și apariția unei fete fără păr, cu puteri psihice, care a scăpat din laboratorul național Hawkins, un laborator secret.

Serialul a fost întâmpinat în mod pozitiv de critici, care au lăudat caracterizarea personajelor, a distribuției și a atmosferei care aduce omagiu filmelor științifico-fantastice din anii 1980.