Când ar urma să fie ridicată o parte din restricțiile impuse de autorități. Anuțul făcut de Nelu Tătaru, ministrul Sănătății

Publicat: 14/04/2020 | 09:35

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a fost prezent, luni, la Galați, ocazie cu care a fost în vizită la un cămin privat, aflat în carantină, care are în grijă mai mulți bătrâni. Totodată, acesta a evaluat și situația unităților sanitare din oraș.

VEZI AICI: RAED ARAFAT NU ESTE DE ACORD CU RELAXAREA RESTRICȚIILOR ÎN ACEASTĂ PERIOADĂ. “POATE FI DEVASTATOR PENTRU ROMÂNIA!”

La final, Nelu Tătaru a declarat că relaxarea restricțiilor impuse de autorități poate fi posibilă abia după 15-20 mai, în special din cauza faptului că urmează o periodă dificilă pentru România, cu ocazia Sărbătorilor Pascale, când urmează să atingem vârful pandemiei de COVID-19.

În acest moment ţinem foarte mult la restricţii fiindcă vin trei-patru săptămâni destul de grele. Vorbim poate de o relaxare după 15-20 mai sau 1 iunie, dar aceste relaxări se vor face progresiv doar separat pe fiecare localitate în parte şi se vor face în acelaşi timp şi cu nişte restricţii. Nu vom ieşi decât dacă vom avea o mască sau mănuşi. Adică trebuie să ne gândim că o relaxare pe care o facem va rămâne cu nişte precauţii”, a spus Nelu Tătaru.

VACCINUL pentru noul virus ar putea fi gata până în septembrie: Cercetătorii Oxford sunt convinși că va funcționa

“Ei sunt cei mai vulnerabili!”

Ministrul Sănătății a explicat că eventualele măsuri de relaxare nu vor fi aplicate și persoanelor în vârstă, care vor fi nevoite să rămână, pentru o bună perioadă, în izolare la domiciliu.

VEZI AICI: SCANDAL LA FOCȘANI! NELU TĂTARU, LUAT LA ROST DE O FEMEIE: ”VREȚI SĂ NE OMORÂȚI!”

Pentru cei de peste 65 de ani se ia în calcul şi o perioadă mai mare de o lună după relaxare, dacă situaţia o va cere. Noi trebuie să ne gândim că ei sunt cei vulnerabili. Uitaţi-vă în acest moment la cei care produc decesele, sunt cei care au patologie multiplă, comorbidităţi, care au peste 65 de ani. Noi trebuie să ne protejăm vârstnicii şi trebuie să luăm măsurile care trebuie luate”, a mai spus Nelu Tătaru.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult