Când începe, de fapt, examenul naţional de Limba şi literatura română. Evaluarea Naţională vine cu reguli noi în 2020

Publicat: 14/06/2020 | 17:31
Când începe, de fapt, examenul naţional de Limba şi literatura română. Evaluarea Naţională vine cu reguli noi în 2020

Emoţiile cresc pentru elevii de clasa a VIII a. Luni, 15 iunie, începe Evaluarea Naţională 2020, cu proba scrisă la limba şi literatura română. Absolvenţii de şcoală generală speră la subiecte cât mai uşoare.

Cum se desfăşoară Evaluarea Naţională 2020.  Calendarul examenului

Evaluarea Naţională de anul acesta a stat sub semnul întrebării, din cauza pandemiei de coronavirus. Mai mulţi părinţi şi elevi au cerut chiar anularea fostului examen de Capacitate, pe motiv că se tem pentru siguranţa elevilor, care ar fi mai expuşi la virus întorcându-se în sălile de clasă.

Cu toate acestea, ministerul Educaţiei a decis să meargă înainte cu Evaluarea Naţională, iar acum, 172.482 de absolvenţi ai clasei a VIII-a, dintre care 16.004 în municipiul Bucureşti, sunt aşteptaţi să ia parte la probe.

Calendarul Evaluării Naţionale 2020 arată astfel:

  • 15 iunie 2020 – Probă scrisă: Limba şi literatura română
  • 17 iunie 2020 – Probă scrisă: Matematică
  • 18 iunie 2020 – Probă scrisă: Limba şi literatura maternă
  • 22 iunie 2020 – Afişarea rezultatelor înaintea contestaţiilor (până la ora 14:00)
  • 22 iunie 2020 – Depunerea contestaţiilor (între orele 16:00-19:00)
  • 23 iunie 2020 – Depunerea contestaţiilor (între orele 8:00-12:00)
  • 23-26 iunie 2020 – Soluţionarea contestaţiilor 27 iunie 2020 – Afişarea rezultatelor finale

Din cauza pandemiei de coronavirus, au fost instituite şi reguli speciale la examenul din acest an.

Noile reguli de la Evaluarea Naţională 2020. Măsuri de protecţie contra COVID19

La intrarea în centrele de examen, cadrele medicale vor asigura un triaj epidemiologic al elevilor. Astfel, acestora li se va lua temperatura cu un termometru noncontact, iar aceasta nu trebuie să depăşească 37,3 grade. Dacă temperatura corporală depăşeşte acest prag, se reperată măsurarea de trei ori succesiv, într-un interval cuprins între 2 şi minute.

Măsurarea temperaturii se va realiza la umbră, iar cadrele medicale vor face şi o observare a simptomelor respiratorii, cum ar fi prezenţa tusei frecvente, a strănutului, etc.

În fiecare unitate unde se desfăşoară examen trebuie să existe echipamente şi materiale de protecţie sanitară, cum ar fi: covoraşe dezinfectante, măşti de protecţie, substanţe dezinfectante pentru mâini, etc.

Se va asigura şi existenţa de săpun, prosoape de hârtie sau recipiente cu dezinfectant pentru mâini, care trebuie încărcate de fiecare dată când este necesar. Totodată, sălile de examen trebuie organizate în aşa mod încât să existe o distanţă între candidaţi pe rânduri şi între rânduri de 2 metri unul faţă de celălalt.

Mai mult decât atât, unităţile de examinare trebuie să asigure dezinfectarea sălilor de curs, a pardoselilor, a uşilor şi mânerelor de la geamuri şi să semnalizeze corespunzător sensul de deplasare pe coridoare.

Elevii care nu vor putea participa la această sesiune din cauza motivelor medicale, o pot face în cadrul sesiunii speciale a Evaluării Naţionale. Aceasta se va desfăşura după următorul calendar:

  • 29 iunie 2020 – Probă scrisă: Limba şi literatura română
  • 30 iunie 2020 – Probă scrisă: Matematică
  • 1 iulie 2020 – Probă scrisă: Limba şi literatura maternă