Când va începe vaccinarea copiilor sub 12 ani? Data la care serul produs de Pfizer în doze pentru cei mici va fi disponibil

De: Cancan
Publicat: 01/12/2021 | 18:03

Copiii cu vârste între 5 şi 11 ani ar putea fi vaccinaţi începând chiar din luna decembrie. Uniunea Europeană va dispune de vaccinuri anti-Covid adaptate pentru copii, produse de Pfizer – BioNTech, începând din 13 decembrie.

Serurile au fost deja aprobate de Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), a anunţat miercuri preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

”Am vorbit cu compania BionTech-Pfizer şi veştile sunt bune. Pot accelera producţia, iar vaccinurile pentru copii vor fi disponibile din data de 13 decembrie”, a anunţat Von der Leyen la o conferinţă de presă.

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a sprijinit săptămâna trecută extinderea actualei licenţe europene a companiilor farmaceutice Pfizer şi BioNTech pentru utilizarea vaccinului lor împotriva COVID-19 la copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani, deşi într-o doză mai mică decât cea administrată copiilor de peste 12 ani.

Vaccinul va fi administrat în două doze, la interval de trei săptămâni între prima şi a doua doză, notează agenţia într-un comunicat, în care evidenţiază avantajele vaccinării cu Pfizer a copiilor din această categorie de vârstă pentru a depăşi riscurile îmbolnăvirii cu COVID-19.

Ursula von der Leyen a mai precizat că în cadrul UE trebuie să aibă loc o discuţie privind vaccinarea obligatorie, ca răspuns la o întrebare cu privire la evoluţia pandemiei şi apariţiei noii variantei Omicron.

Potrivit preşedintei CE, ”comunitatea ştiinţifică va avea nevoie de aproximativ 100 de zile pentru a adapta răspunsul vaccinurilor la noua variantă”, a coronavirusului.

Vești bune despre vaccinul Pfizer

Grupul farmaceutic american Pfizer Inc. a anunţat că vaccinul său anti-COVID-19, dezvoltat în parteneriat cu compania germană BioNTech, a dovedit o protecţie ridicată şi îndelungată într-un studiu clinic de fază 3 realizat pe adolescenţi cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani, informează Reuters şi DPA.
Schema de vaccinare cu două doze de vaccin Pfizer-BioNTech (30 de micrograme per doză) a prezentat o eficienţă de 100% împotriva COVID-19 măsurată într-un interval cuprins între cea de-a şaptea zi şi primele patru luni după administrarea celei de-a doua doze.

Sursa foto: Arhiva Cancan