Cântăreața canadiană Avril Lavigne, diagnosticată cu boala Lyme: ”Am acceptat moartea”!

Publicat: 09/09/2018 | 18:03

Cântăreaţa canadiană Avril Lavigne își surprinde fanii cu un nou material discografic. Ea se retrăsese din lumina reflectoarelor, în ultimii ani, după ce a fost diagnosticată cu boala Lyme. Avril a declarat că a trecut prin cei mai grei ani din viața ei și că s-a împăcat chiar și cu gândul că nu va putea învinge boala și va muri.

Avril a transmis fanilor o scrisoare în care a povestit amănunte din perioada dificilă prin care a fost nevoită să treacă din cauza teribilei boli.

”Mi-am petrecut ultimii ani acasă, bolnavă. Au fost cei mai răi ani din viaţa mea, am trecut prin bătălii fizice şi emoţionale. Am reuşit să transform lupta mea în muzică de care sunt foarte mândră. Am scris şi am înregistrat piese în pat sau pe canapea. Vă spun sincer că muzica m-a ajutat să mă vindec, m-a ţinut în viaţă“, a scris artista.

Prima piesă pe care o va lansa, ”Head Above Water“, este şi cea care a făcut-o să-şi accepte propria moarte:

”Este primul cântec pe care l-am scris într-unul dintre cele mai înspăimântătoare momente din viaţa mea. Am acceptat moartea şi îmi puteam simţi corpul cum rămâne fără viaţă, nu mai funcţiona. Simţeam că mă înec. De parcă eram sub apă şi trebuia să găsesc forţa pentru a mă ridica şi a trage aer în piept. Deasupra apei m-a ţinut faptul că m-am rugat la Dumnezeu să mă ajute. M-am apropiat de El. Mama mea m-a ţinut în braţe. Am scris acest cântec pentru a-mi spune povestea“. 

Lavigne a fost diagnosticată cu boala Lyme în aprilie 2015.

„Vreau să atrag atenția asupra bolii Lyme. Un singur gândac mi-a distrus viața. (…) O să fac tot pentru a mă întoarce pe scenă, să călătoresc, să cânt cu voi, să muncesc din nou. Dar trebuie să-mi ascult corpul și să mențin o balanță sănătoasă, așa că fiți răbdători”, a mai scris Avril Lavigne.

 

O boală îngrozitoare

 

Boala Lyme (Borelioza Lyme) este o boală infecțioasă cu afectare sistemică produsă de o bacterie (Borrelia burgdorferi), transmisă omului prin înțepătura unor căpușe din genul Ixodes infectate.

Colocvial, boala este cunoscută și sub numele simplu de borelioză, deși este doar un tip particular de afectare produsă de borrelii. Boala Lyme mai este supranumită și „boala cu 1000 de fețe” din pricina faptului că, afectând întregul organism, simptomele și semnele ei mimează pe cele ale altor boli, iar reacția individuală față de agentul patogen este foarte diferită de la om la om.