Cântărețul a fost operat de urgență, iar imaginile sunt tulburătoare. Cătălin Crișan a trecut prin iad: ”Am fost cărat pe pătură!”

Publicat: 29/01/2024 | 17:07

Cătălin Crișan, în vârstă de 55 de ani, a fost operat de urgență, după ce a trecut prin momente groaznice. În exclusivitate pentru CANCAN.RO, artistul a mărturisit că nu se mai putea deplasa, fiind dus cu pătura, dintr-un loc în altul. Înainte de intervenția chirugicală, solistul a apelat la infiltrații. Doar că acestea nu au avut niciun rezultat.

Cătălin Crișan a ajuns la bisturiu, din cauza unei hernii, care i-a dat mari bătăi de cap. În exclusivitate pentru CANCAN.RO, artistul a vorbit despre calvarul prin care a trecut, înainte de intervenția chirugicală. Acesta nu ne-a ascuns faptul că nu se mai putea deplasa.

Cătălin Crișan a fost operat de urgență, din cauza unor dureri cumplite. Foto: Facebook

„Nu se mai putea deloc. Aveam dureri groaznice, de spate, și piciorul stâng. Nu mă mai puteam deplasa. Ajunseseră să mă care cu pătura. Am văzut și eu că Dumnezeu îți dă cât poți duce. Așa dureri mari cum am avut, nicio alta nu le va putea depăși. Și medicii îmi spuneau că sunt asemănătoare cu cele de la naștere. A fost ceva de groază”, a mărturisit artistul în exclusivitate pentru CANCAN.RO.

„La mine nu prinde anestezia locală deloc”

Cunoscutul și îndrăgitul cântăreț de muzică ușoară ne-a mai spus că a încercat să evite intervenția chirugicală, doar că infiltrațiile făcute nu au avut niciun efect.

„Între timp, înainte de a ajunge la operații, am făcut infiltrații. Dar nu au avut efect. Iar la mine nu prinde anestezia locală deloc, astfel că acestea au fost făcute aproape pe viu. Ce să zic, a fost interesant, nu m-am plictisit”, a adăugat acesta.

21 de pastile, injecții în burtă, și două luni departe de scenă

Intervenția chirugicală a avut loc în urmă cu aproximativ trei luni, iar artistul se află încă în recuperare. Acesta s-a întors însă pe scenă, după o pauză de două luni.

„Două luni de zile, am luat 21 de pastile, am făcut și zece injecții în burtă, anticoagulante. Mi le-a făcut prietena mea, care nu mai făcuse niciodată.

Mă mai doare uneori, foarte tare, laba piciorului stâng.

Eu mi-am dorit să mă opereze dl doctor Cristescu. Am avut încredere mai mare în el. Fiind o laterală, era o hernie atipică. Erau și doi nervi afectați. Intervenția a avut loc la spitalul Monza, acum trei luni. Acum sunt în recuperare. Mă simt mult mai bine. Am revenit deja pe scenă, după o pauză de două luni. Noroc că eu nu dansez. Abia am putut conduce apoi mașina”, ne-a mai spus artistul.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.