Carambol pe autostrada București-Pitești, vineri seară. 12 mașini au fost implicate!

Publicat: 23/03/2018 | 20:10

Un carambol a avut loc în urmă cu puțin timp pe Autostrada București-Pitești, la kilometrul 110, în sensul de mers către Pitești. Au fost implicate 10 mașini, un microbuz și un tir. Cel puțin unul dintre autoturisme s-a răsturnat.

Traficul este restricționat acum pe autostrada București-Pitești din pricina ciocnirii mai multor mașini. Carambolul a avut loc din pricina condițiilor meteo nefavorabile, iar poliția și pompierii au ajuns deja la fața locului. Câteva persoane au nevoie de îngrijiri medicale, dar nu se cunoaște la acest moment dacă starea lor este gravă. 10 mașini, un microbuz si un tir au fost implicate în carambol

Gabriel Niculescu