Carambol pe centura Brașovului. 23 de mașini implicate în accident | VIDEO

Publicat: 06/01/2021 | 09:40

 

Accident grav pe centura municipiului Brașov miercuri dimineață. 23 de mașini s-au ciocnit în lanț.

Accidentele de circulație au avut loc miercuri dimineață în jurul orei 8, s-au petrecut concomitent, pe varianta ocolitoare a municipiului Braşov.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov, în total, într-un accident în lanţ şi câteva tamponări au fost implicate 23 de autovehicule, acestea din urmă fără victime, informează Agerpres.

În accidentul în lanţ au fost implicate 6 maşini, iar numărul victimelor rezultate a fost 4, toate conştiente, transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Traficul în zonă a fost blocat până la eliberarea drumului.

În zona accidentului, la ieşirea din municipiul Braşov spre comuna Sânpetru, miercuri dimineaţa carosabilul era umed şi vizibilitatea redusă, din cauza ceţii.

Elena Nica
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București. Experiențe în trecut: news editor Observator, Antena 1 și Antena Stars citește mai mult