Carciuma in poarta bisericii

De: Cancan
Publicat: 18/07/2007 | 00:00

DEZMAT. Clientii pensiunii vor petrece la doi pasi de lacasul de cult Leonard Munteanu La doi pasi de Biserica Sfintii Mihail si Gavril din Focsani a rasarit recent o pensiune construita de omul de afaceri focsanean Laurentiu Grama. Credinciosilor nu le vine sa creada ca, peste putin timp, chiriasii pensiunii se vor distra la nici douazeci de metri de lacasul sfant. „Stiu ca proprietarul pensiunii a primit aprobare pentru constructie de la fostul protopop al Focsaniului, parintele Ionel Ene. Nu stiu cum se vor impaca slujbele religioase cu muzica de petrecere si voia buna care vor razbate de vizavi”, a afirmat preotul paroh de la Biserica Sfintii Mihail si Gavril, Viorel Gatej. Fostul protopop nu doreste sa comenteze acest subiect care a starnit un scandal mediatic in 2006, anul demararii constructiei. Atunci, enoriasii au protestat si au cerut sistarea lucrarilor. Seful Directiei pentru Cultura Vrancea, Puiu Siru, a declarat ca Grama a avut aprobarea Protoieriei Focsaniului. Potrivit lui Siru, Grama a fost coleg de banca cu ministrul Economiei, Varujan Vosganian.