Carduri cu 5.000 de lei în 2024 pentru această categorie de români. Statul le oferă un sprijin consistent cultivatorilor de legume

Publicat: 02/02/2024 | 16:11

Vești bune pentru români! Această categorie de persoane va primi un sprijin consistent din partea Statului. Cine sunt românii care vor primi carduri cu 5.000 de lei?

Cultivatorii de legume care s-au înscris în cursul anului trecut în „Programul Tomata 2024” vor primi în curând cea de-a doua tranșă de fonduri din partea Statului român. Acest program are ca scop încurajarea producției de legume în spații protejate.

„Ar trebui să înceapă să primească banii. Ei sunt în perioada în care probabil au terminat de făcut valorificarea, au dus documentele care atestă valorificarea către Direcțiile Agricole Județene, se centralizează sumele de plată și o să înceapă să facă și plățile efective”, a transmis consultantul Andra Popescu.

Citește și: CEA MAI NOROCOASĂ ZI DIN 2024, PENTRU FIECARE ZODIE ÎN PARTE. PROFITĂ ȘI TE POȚI ÎMBOGĂȚI!

Când intră pe carduri banii din Programul  Tomata 2024

Conform surselor neoficiale, procesul de efectuare a plății tranșei de 1.000 de euro pentru ciclul II al producției ar urma să demareze în jurul datei de 15 februarie.

Fermierii așteaptă cu nerăbdare să primească subvenția de 1.000 de euro pe care o anticipau pentru anul 2024. Suma destinată culturilor din sere și solarii va începe să fie virată fermierilor începând cu această lună, prin intermediul Direcțiilor Agricole Județene.

Beneficiarii primesc 1.000 de euro pentru fiecare 1.000 de metri pătrați de culturi în spații protejate. Astfel, statul susține producția de legume în extrasezonul toamnă-iarnă 2023-2024. Mai mult, românii beneficiari vor urma să primească fondurile în această lună. Termenul legal de începere a plăților este fixat pentru 26 februarie 2024.

Echipele de specialiști din cadrul Direcțiilor Agricole Județene, responsabile de implementarea Programului de minimis pentru legume Ciclu II, sunt în plin proces de control al fermierilor care au depus cereri de înscriere în program.

„DAJ Dolj în echipa cu personalul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Dolj au fost în teren, în comuna Moțăței, pentru a verifica îndeplinirea condițiilor (Hotărârea de Guvern nr. 846/2023) de către fermierii care s-au înscris în Programul de minimis la legume Ciclu II”, a transmis DAJ Dolj, pe pagina de Facebook.

Aceste inspecții sunt efectuate pe baza unei notificări transmise de către beneficiarii plăților, în toate județele unde legumicultorii au depus cereri pentru suma de 1.000 euro pentru fiecare 1.000 de metri pătrați pe beneficiar.

„Directorul executiv al DAJ desemnează prin decizie echipe formate dintr-un reprezentant al DAJ, care, împreună cu reprezentantul APIA desemnat se deplasează în teren pentru stabilirea suprafeţei cultivate şi pentru evaluarea producţiei de legume înainte de recoltare, în baza notificării scrise transmise la DAJ de către beneficiari cu privire la începerea recoltării. Beneficiarii sunt obligaţi să transmită în scris notificarea cu cel puţin 10 zile înainte de recoltarea legumelor, prin e-mail, fax sau poştă. Echipele de control stabilesc suprafeţele cultivate şi evaluează producţia de legume înainte de recoltare, în baza notificării scrise transmise la DAJ de către beneficiari, întocmesc fişa pentru stabilirea suprafeţei cultivate şi pentru evaluarea producţiei de legume înainte de recoltare, fiind direct răspunzători de veridicitatea verificărilor. În cadrul fişei de evaluare, echipele de control menţionează dacă producţia estimată poate ajunge la maturitate până la data limită când se face valorificarea producției, respectiv intervalul 20 octombrie 2023-31 ianuarie 2024 inclusiv”, se precizează în Hotărârea de Guvern nr. 846/2023.

Citește și: STRIGĂTUL DE DURERE AL LUI ALEXANDRU, UN IEȘEAN CARE-ȘI DUCE TRAIUL ÎNTR-O CASĂ DE CHIRPICI. SOȚIA L-A PĂRĂSIT CÂND A AFLAT CĂ ARE CANCER: „ÎL AM PE CODIȚĂ, NU ȘTIU CE M-AȘ FACE FĂRĂ EL”