Care a fost motivul divorţului dintre Alexandru Ciucu şi Alina Sorescu: „Mă gândeam că unul dintre noi își va pierde răbdarea…”

Publicat: 22/11/2022 | 13:30

Alexandru Ciucu şi Alina Sorescu au decis să o ia pe drumuri separate, după 12 ani de căsnicie. Deși nimic nu prevestea ruptura dintre cei doi, în cele din urmă inevitabilul s-a produs. A trecut un an de la separarea celebrului cuplu și chiar și în prezent, fanii celor doi se întreabă de ce au ajuns în acest punct. Toți presupun că motivele sunt foarte importante, însă acestea nu au fost cunoscute până acum.

Alexandru Ciucu a avut întotdeauna numai cuvinte de laudă la adresa fostei partenere. Din acest motiv, nimeni nu se aștepta ca ruptura dintre cei doi să fie atât bruscă. Deși designerul a avut unele îndoieli, la începutul relației în ceea ce privește diferența de vârstă. Câțiva ani mai târziu mărturisea că au reușit să treacă peste toate diferențele.

VEZI ȘI: ALEX CIUCU, ADEVĂRUL DESPRE PARIS! ARE SAU NU O IDILĂ? ÎNCĂ NU A DIVORŢAT DE ALINA SORESCU

Cu toate acestea, unii consideră faptul că problemele legate de acest aspect ar fi putut să îi distanțeze până în momentul în care despărțirea a fost inevitabilă.

„Temerea cea mai mare a fost legată de diferența de vârstă dintre noi și implicit de experiență. Mă gândeam că unul dintre noi își va pierde răbdarea în tot acest proces de maturizare forțată, dar se pare că dorința de a rămâne împreună și educația primită ne-au făcut să trecem cu bine aceste etape atât de necesare unei relații.

Alina este femeia 100%. Este atentă, caldă, iubitoare, sensibilă, grijulie, meticuloasă, sexy, înțelegătoare, dar și capricioasă, panicoasă, cicălitoare și cred că cea mai friguroasă femeie din lume. Aș mai adăuga că nu reusește niciodată să țină un secret când vrea să facă o surpriză”, povestea Alexandru Ciucu la începutul mariajului.

Ce interdicție le-a dat Alexandru Ciucu celor două fiice ale sale

La sfârșitul lunii septembrie a avut loc spectacolul organizat de Alina Sorescu, Suflet de copil, la Sala Palatului. Cântăreața a fost prezentă la show alături de ”Picii” săi, cei înscriși în cadrul Atelierului său de Muzică, acolo unde le predă ore de canto. Și cele două fiice pe care le are cu Alexandru Ciucu au participat la eveniment, însă, nu au putut cânta și ele.

Surse apropiate ale vedetei au declarat că cele două fiice ale vedetei au fost prezente la concert doar ca și spectatoare, deoarece tatăl Raisei și al Carolinei, Alexandru Ciucu le interzice să aibă vreo activitate de acest gen, dar și altele.

”Alina nu are acest acord. Fetele nu pot participa la nicio activitate, dacă părinții lor nu ajung la o înțelegere pe marginea acestui aspect. Ambele au voce și sunt foarte talentate”, a declarat, pentru PlayTech, o persoană din apropierea celor doi încă soți.