Care este cel mai mare regret al mamei lui Cabral? Prezentatorul i-a transmis un mesaj emoționant: ”Mi-a zis cu lacrimi în ochi”

Publicat: 20/12/2021 | 16:06

În cadrul unei postări pe contul personal de Facebook, Cabral i-a transmis un mesaj emoționant mamei sale și a vorbit despre greutățile prin care au trecut de-a lungul anilor. 

A fost crescut de o mamă singură, tatăl l-a abandonat când avea câteva săptămâni, iar viața l-a suspus la nenumărate ”încercări”. Datorită mamei lui,  Argentina Boldea, prezentatorul TV a reușit să devină omul din ziua de azi. Cuprins de ale ”tinereții valuri”, Cabral a avut un moment de sinceritate și a ținut să-i mulțumească mamei lui pentru toate sacrificiile pe care le-a făcut:

(VEZI ȘI.CU CE BOALĂ SE CONFRUNTĂ CABRAL. FIICA LUI ÎL MOȘTENEȘTE: ”SUNT CAZURI CÂND AMORȚESC PICIOARELE”)

„Mama, când am făcut 40 de ani, mi-a zis cu lacrimi în ochi că-i pare rău de două chestii legate de mine. Că se gândește acum că m-a urecheat cam des. I-am zis că avea și de ce. Și că eu nu știu nici acum, după mulți ani, dacă aș ști să fac mai bine decât a făcut ea. Și că n-are rost să se gândească dacă a făcut și chestii mai puțin bune… mai bine se gândește la cât de greu a început viața și cât de multe lucruri a reușit să facă ea, prin puterile ei.

Și mi-a mai zis că-i pare rău că n-au fost bani să mă dea la niște școli din alea mai cu moț. Mă mânca limba să-i spun că dacă mă trimitea la școli mai bune… nu eram chiar atât de tembel acum. Dar m-am gândit că-mi livrează vreo două după ceafă… și n-am zis. Dar i-am recunoscut că, probabil, m-ar fi ajutat treaba asta. Și că, din nou, a făcut atât de multe bune, cu toate șansele potrivnice, încât gândurile astea efectiv nu-și au rostul”, a transmis Cabral.

Cabral: ”Am pornit în viață părăsit de tată”

(VEZI ȘI:CABRAL, DERANJAT DUPĂ CE DAN NEGRU LE-A NUMIT “FUFE” PE FETELE DE LA RUBRICA METEO. CE REPLICĂ I-A DAT PREZENTATORUL DE LA PRO TV)

Povestea de viață a lui Cabral poate fi cu succes scenariul unui film ori al unui roman. Născut dintr-o mamă româncă și un tată de origine congoleză, prezentatorul TV a crescut fără prezența tatălui. Când avea doar câteva săptămâni, Cabral a fost părăsit de tată și a rămas în grija mamei, o femeie de la țară, care a știut cum să crească un copil devenit astăzi un bărbat cu principii și valori sănătoase:

„Am învățat să muncesc, să gândesc, să cresc. Am pornit în viață părăsit de tată la doar câteva săptămâni de viață. Cu o mamă de la țară, de la coada vacii, de la care am învățat că te poți ridica, poți învăța, poți alege orice carieră vrei tu… dacă ești dispus să muncești pentru asta. Și dacă ai încredere în tine. Apoi eram patru suflete într-un apartament de două camere și ieșeam din casă încălțat cu singura pereche de mergători crăpați la încheieturi.

Am descărcat TIR-uri cu cârca, am cărat moloz pe șantier, am schimbat roți, am sudat garduri..(..) De-asta îți spun acum… chiar de-i greu. Chiar de nu ești bine. (..) Ai încredere că poți”, a fost mesajul transmis de Cabral pe blogul lui.

Sursa foto: Facebook.ro