Care este, de fapt, relația dintre Augustin și Lucian Viziru. Cei doi se văd rar

Publicat: 16/07/2021 | 11:47
Augustin Viziru alături de fratele lui, Lucian Viziru/ Sursă foto: Facebook

Fanii s-au pus pe gânduri după ce au văzut că Lucian și Augustin Viziru nu se afișează împreună și nici nu vorbesc unul despre celălalt în public. Mulți ar fi zis că nu se înțeleg deloc bine, însă actorul Augustin Viziru lămurește totul.

Deși la începutul carierei lor în actorie păreau extrem de uniți, frații Viziru au luat-o pe căi diferite în viață. În timp ce Augustin a rămas în lumina reflectoarelor, Lucian s-a retras în Germania, profesând ca antrenor de tenis.

Într-un interviu pentru revista VIVA!, referitor la fratele lui, Augustin susține că el și Lucian n-au fost prea uniți.

 „Eu și fratele meu nu am avut o relație de frați care să petreacă timp non-stop unul cu celălalt, dar, dacă spui ceva de el, te-ai nenorocit! În primul sezon, el a fost motivul principal pentru care am fost aproape de câștig (n.r. – la «Ferma»). După ce a intrat, pe parcurs, și ceilalți s-au dat la el, am decis să îi elimin pe rând. Au devenit scopul meu în viață și, până nu i-am adus unde am vrut eu, nu m-am lăsat.

Îmi iubesc foarte mult fratele, familia și cred că este cel mai important lucru în viață. Fără familie, degeaba câștigi Oscar sau la Loto, nu ai valoare”, a declarat actorul pentru aceeași sursă.

VEZI ȘI: Augustin Viziru s-a făcut băiat de casă: „Am două șefe, una mică și una mare!”

Augustin Viziru recunoaște că fără sprijinul familiei nu ar fi reușit nimic în viață.

 „Sincer, eu am avut din partea tatălui meu și din partea familiei foarte multă încredere. Ai mei mi-au oferit credit încă de mic și am făcut absolut tot ceea ce am vrut eu în viață. M-au ajutat, indiferent cât de mare a fost greșeala sau nu”, a declarat acesta.

NU RATA: Augustin Viziru, datorii înainte de a câștiga premiul de 50.000 de euro la Ferma, de la Pro TV

Elena Nica
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București. Experiențe în trecut: news editor Observator, Antena 1 și Antena Stars citește mai mult