Care sunt categoriile cele mai vulnerabile în fața variantei Omicron

Publicat: 05/01/2022 | 21:50

Expertul în sănătate publică, Răzvan Cherecheș, spune că persoanele de peste 65 de ani, cele cu comorbidități, dar și cele nevaccinate sunt mai vulnerabili în fața variantei Omicron.

„Riscul rămâne la fel. Persoanele peste 65 de ani și cele care au comorbidități, dar si nevaccinații. O protecție bună o au persoanele vaccinate cu cele 3 doze, apoi cele cu două.”, a spus Răzvan Cherecheș pentru Antena 3.

”Școala nu trebuia deschisă. De sărbători odată cu întâlnirile în familie, petreceri, s-au făcut focare mici, iar o dată cu începerea școlii se vor răspândi.”, a precizat expertul.

Totodată, Răzvan Cherecheș este de părere că certificatul verde trebuie introdus doar pentru anumite categorii de lucrători.

”Este o măsură excesivă introducerea pentru toate categoriile profesionale. Un pas normal ar fi fost sa se introducă vaccinarea obligatorie persoanelor care lucrează cu mulți oameni, poliție, medici, persoane care lucrează în magazine.”, a mai spus Răzvan Cherecheș.

”Guvernul ar trebui sa ofere teste gratuite pentru a nu plăti cu morți. În plus, nu se discută de Covidul de lungă durata, nu avem tratamente, nimic. În epidemii asta e singura modalitate eficientă de lucru. Nu testăm suficient.”, a adăugat expertul.

Sursa foto: Arhiva Cancan