Care va fi soarta Camillei după ce regele Charles va muri. Ce se va întâmpla cu regina consoartă, de fapt

Publicat: 06/02/2024 | 17:06
Familia regală, sursa: Hepta

Este anun’ul momentului! Regele Charles al III-lea a fost diagnosticat cu cancer. Cea care îi este alături în fiecare moment este Regina Camilla. Iar toată lumea se întreabă care va fi soarta ei, după ce regele Charles nu va mai fi.

În toată această perioadă, regele Charles al III-lea va sta puțin în umbră, însă va continua să se ocupe de treburile statului și de actele oficiale. Vor exista, de asemenea, evenimente de la care suveranul va lipsi. Astfel, agenda regelui Charles va fi modificată:

„În mod regretabil, o serie de angajamente publice viitoare ale regelui vor trebui să fie reorganizate sau amânate. Majestatea Sa dorește să își ceară scuze tuturor celor care ar putea fi dezamăgiți sau deranjați ca urmare a acestui fapt”, a transmis Palatul Buckingham.

Palatul a mai precizat că regele primește îngrijiri medicale de specialitate și așteaptă cu nerăbdare să revină la îndatoririle publice depline cât mai curând posibil”.

Regele va continua cu  întâlniri private în calitate de șef al statului. Prim-ministrul Rishi Sunak a declarat pentru BBC, că este în contact regulat cu regele și speră ca întâlnirile lor săptămânale, față în față, să continue.

Cine îl poate înlocui pe regele Charles al III-lea

Ordinea de succesiune stabilește care membru al familiei regale preia funcția de monarh atunci când cel existent moare sau abdică. Primul în linie – moștenitorul tronului – este cel mai mare copil al monarhului. Astfel, prințul William este succesorul la tron.

Chiar dacă prințul William este viitorul conducător al tronului, asta nu înseamnă că el deține puterea supremă. Acesta va fi șeful statului britanic, dar puterile sale vot fi în mare parte simbolice și ceremoniale, iar el rămâne neutru din punct de vedere politic, așa cum face și tatăl său, regele Charles. El primește zilnic informări de la Guvern într-o cutie de piele roșie, inclusiv informări înainte de întâlniri importante sau documente care necesită semnătura sa.

Regele are, de asemenea, o serie de roluri parlamentare oficiale, printre care se numără numirea Guvernului, dizolvarea Parlamentului, și oferirea consimțământului regal – atunci când un act legislativ este adoptat de Parlament, acesta trebuie să fie aprobat în mod oficial de către rege pentru a deveni lege.

Citește și: BREAKING | REGELE CHARLES, DIAGNOSTICAT CU CANCER. ANUNȚUL FĂCUT DE PALATUL BUCKINGHAM

Ce se va alege de regina Camilla după moartea regelui Charles

Camilla a devenit regină după ascensiunea lui Charles la tron, dar dacă ar trăi mai mult decât regele, atunci ar putea avea un nou statut. În urma morții regelui Charles, prințul William îi va lua locul și acest lucru ar duce la primirea unui nou titlu pentru mama sa vitregă, regina Camilla.

Rolurile și titlurile Reginei Camilla au fost mereu un subiect controversat. La un moment dat, părea că ar fi fost cunoscută sub numele de Regina Consoartă, dar dorința regelui Charles a fost ca ea să fie numită simplu – regina.

În ultimii ani, un exemplu în care soția a trăit mai mult decât  monarh, a fost regretata mamă a reginei Elisabeta, Elizabeth Bowes-Lyon, care a fost căsătorită cu regele George al Vl-lea și a fost cunoscută sub numele de regina mamă. Astfel, noul titlu ar reginei Camilla va fi de Regina Văduvă, ca văduvă a regelui, titlu care a fost folosit pentru prima dată de regina Adelaide în 1830, potrivit Daily Mirror.

Dacă ar deveni văduvă, regina Camilla are mai multe variante. Aceasta se poate retrage la Ray Mill House, casa ei de la țară, sau își poate continua activitatea caritabilă în cauze cheie precum sănătatea, alfabetizarea, ori sprijinirea victimelor violențelor.

Citește și: REGINA CAMILLA A AJUNS SĂ O COPIEZE PE MEGHAN MARKLE. CUM A APĂRUT ÎN PUBLIC DUPĂ ULTIMELE DEZVĂLUIRI DESPRE CASA REGALĂ

FOTO: Hepta