Carrefour se extinde! Francezii isi trag hypermarket in Craiova!

De: Cancan
Publicat: 11/11/2009 | 00:00

Antonie Solomon, primarul Craiovei, a declarat ca in cel mai scurt timp va avea o intalnire cu reprezentantii grupului francez Carrefour pentru a incheia un contract. Solomon vrea ca in Craiova sa se construiasca un hypermarket Carrefour. Conform datelor oferite de edil, francezii au cumparat deja o suprafata de teren pe drumul european catre Slatina, dupa cartierul Plaiul Vulcanesti. „Zilele urmatoare directorul Carrefour va veni la Craiova pentru a purta o discutie cu noi. Eu ma bucur pentru ca vor fi create noi locuri de munca”, a declarat Solomon. In Craiova exista deja un magazin tip express al celor de la Carrefour, care este situat in centrul „Palladine”. Aceasta investitie i-a costat pe francezi aproximativ 2 milioane de euro.