Case inundate, copaci doborâți și mașini distruse de viitură, în Sibiu

De: Cancan
Publicat: 22/07/2019 | 18:53

Mai multe case din Tălmaciu și Tălmăcel au fost, inundate, două mașini și un scuter au fost mutate de viitură în albia râului, iar un copac a blocat DN 7 – Valea Oltului, după o ploaie torențială care a durat aproape două ore, în județul Sibiu.

Potrivit ISU Sibiu, în localitatea Tălmăcel pompierii au intervenit pentru evacuarea apei din cinci gospodării. Două mașini și un scuter au fost mutate de viitură în albia râului.

De asemenea, în localitatea Tălmaciu, pompierii au lucrat pentru evacuarea apei dintr-o gospodărie, iar pompierii voluntari au ridicat un copac ce a căzut pe DN 7.

Un alt copac a blocat drumul județean spre Cisnădioara.

Reprezentanții ISU Sibiu au anunțat și că, din cauza polii torențiale, peste 2.400 de locuințe au rămas fără curent.

Salvatorii încearcă în continuare să scoată apa din gospodării și subsoluri afectate.

Județul Sibiu s-a aflat sub atenționare cod portocaliu de ploi până la ora 17.00.