Câștigătorul ”Românii au talent” i-a furat iubita lui Bendeac!

De: Cancan
Publicat: 04/06/2018 | 23:09

În urmă cu câteva luni, când nu știa cât de mult avea să se schimbe viața lui, Emil Rengle făcea dezvăluiri neașteptate. Câștigătorul ”Românii au talent” își recunoștea deschis orientarea sexuală într-un video postat pe canalul său de youtube. Iar acum, CANCAN.RO, SITE-UL NR.1 DIN ROMÂNIA, vă dezvăluie, în exclusivitate, care a fost una dintre iubitele celebre ale lui Emil Rengle.

Potrivit unor surse extrem de bine informate, povestea de dragoste dintre Andreea Popescu și Emil Rengle a început în iulie 2011. El avea 20 de ani, iar ea, 27. Andreea era încă, la acea vreme, iubita lui Mihai Bendeac… cel puțin, oficial. Însă între ea și talentatul dansator și coregraf s-a înfiripat o iubire de-o vară. Și spunem ”de-o vară” pentru că povestea lor de dragoste ar fi durat aproximativ 2-3 luni. (CITEȘTE ȘI: EMIL RENGLE, PRIMA APARIȚIE LA TV DUPĂ CE A LUAT TROFEUL DE LA “ROMÂNII AU TALENT”! )

Dansul i-a adus împreună

Pasiunea pentru dans i-a adus împreună pe Emil Rengle și Andreea Popescu. Ea era dansatoarea Deliei și făcea furori pe scenă, iar el era membru al baletului coordonat de Edi Stancu pentru emisiunea ”Dansez pentru tine”. Edi Stancu, liderul trupei și bunul prieten al lui Emil l-a poreclit, de altfel, ”prințul funky jazz-ului” pe actualul câștigător de la ”Românii au talent”. 

Ușor-ușor, de la lecții de dans, Andreea și Emil ar fi trecut, potrivit surselor citate, la lecții de… dragoste. Cei doi au trăit o frumoasă poveste, dar focul pasiunii dintre ei s-a stins după doar câteva luni și au preferat să meargă pe drumuri separate. (VEZI ȘI: EMIL RENGLE A SPUS CE PĂȚEȘTE CÂND IESE PE STRADĂ ACUM)

Andreea s-a căsătorit și urmează să devină mămică

Andreea Popescu, dansatoarea care făcea furori în showbiz și apărea în ipostaze incendiare nu doar pe scenă, alături de Delia, ci și în pictoriale sexy, s-a retras acum din lumina reflectoarelor. La puțin timp după ce s-a despărțit de Emil Rengle, șatena l-a cunoscut pe cel care avea să-i devină și soț, Rareș Cojoc, multiplu campion la dansuri sportive.

Cei doi au o căsnicie fericită și așteaptă, cu nerăbdare, să devină părinți pentru prima oară. După multe tratamente și rugăciuni, Andreea este în luna a noua de sarcină și cât de curând își va strânge bebelușul la piept. (CITEȘTE ȘI: ANDREEA POPESCU, FOSTA DANSATOARE A DELIEI, CU BURTICA DE GRAVIDUŢĂ LA VEDERE!)

”Acum suntem 3! Vreau să spun tuturor cât bine mi-a făcut Dumnezeu, cât de mult ne iubește. Astăzi, la morfologia de 3 luni, mi-am văzut bebelușul «dansând» în burtica mea, poate că seamănă cu tată-su cum țopăia în sus și în jos, cum își ducea mânuța la gură, cum își întindea piciorușele și bineînțeles inimioara care bătea repede, atunci nu am mai putut și am început să plâng pentru că simțeam cum inima mea s-a umplut de fericire, o fericire pe care numai o mamă o simte. Îl iubesc din tot sufletul meu! Vreau să vă spun că acest copil este o minune, un dar de la Dumnezeu și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că ne-a ascultat rugăciunile”, mărturisea Andreea Popescu pe Facebook, la sfârșitul anului 2017.

Câștigătorul ”Românii au talent” 2018

La doar 18 ani, Emil a fost cel mai bun dansator şi coregraf din România. A câştigat campionatul de dans Hip Hop International şi a semnat coregrafia primei trupe de dans din România care a participat la campionatul mondial World’s Hip Hop Championships, în Las Vegas. Astfel, Emil a devenit unul dintre cei mai căutați coregrafi din ţara noastră.

Tânărul a ajuns cunoscut şi în lumea showbiz-ului internaţional după ce şi-a etalat abilităţile şi creativitatea pe scena UNATC, apoi a avut apariţii în cadrul marilor şcoli de dans internaţionale și şi-a perfecţionat tehnicile de dans studiind alături de coregrafi celebri, precum Sheryl Murakami, coregraful lui Beyonce şi Nika Kljun, coregraful lui Kylie Minogue. (VEZI ȘI: CE A POSTAT EMIL RENGLE DUPĂ CE A CÂȘTIGAT PREMIUL DE 120.000 DE EURO)

A mărturisit că este bisexual

Emil Rengle, în vârstă de 27 de ani, originar din Oradea, a fost desemnat câştigătorul „Românii au talent“, în 1 iunie, fiind primul dansator din istoria emisiunii care câştigă marele premiu. În urmă cu câteva luni, Emil Rengle a recunoscut că este bisexual, într-un video postat pe canalul său de youtube.

”Nu am vrut să-i spun niciodată mamei mele, tocmai pentru că o iubesc foarte mult, n-am vrut s-o fac să creadă că ea a greşit sau că a făcut ceva în neregulă. Ţin minte că stăteam o dată în bucătărie, ea stătea cu spatele la mine, gătea. Eu am început să devin agitat şi să tremur foarte tare şi şi-a dat seama că ceva este în neregulă cu mine. M-a întrebat «Ce este?» şi, deşi eu am crezut că am spus-o cu voce tare, am spus-o foarte în şoaptă: «Mie îmi plac şi băieţii» şi ea nu a înţeles ce am spus, mi-a zis «Cum adică îţi plac şi băieţii?». Era o presiune şi o povară atât de mult timp în mine că nu am mai putut să mă abţin şi am eliberat tot atunci. Mama m-a luat în braţe şi a pufnit în plâns. N-a ştiut cum să reacţioneze sau ce să-mi spună. A ştiut doar că am nevoie de ea.”, a mărturisit câștigătorul ”Românii au talent”.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)