Castrarea cosmetica, interzisa in Thailanda

De: Cancan
Publicat: 05/04/2008 | 00:00

Varianta. Travestitii saraci apelau la acest tip de interventie chirurgicala ca alternativa mai ieftina si mai rapida la operatiile de schimbare de sex Magda Ursu Autoritatile din Thailanda au declarat ilegala operatia de indepartare a organelor sexuale masculine in afara tratamentului complex al interventiei de schimbare de sex, care include o riguroasa evaluare a starii fizice si psihice a pacientului. Ei au avertizat cele 16.000 de clinici particulare din tara ca doctorii care vor fi prinsi castrand travestitii vor risca minimum sase luni de puscarie. Astfel, Ministerul Sanatatii a dat o lovitura de gratie „doamnelor-baietei” (termen care include atat travestitii, cat si pe cei care fac o operatie completa de schimbare de sex) din diverse colturi ale lumii care se duceau in Thailanda pentru a deveni „femei” cu acte in regula, dar si clinicilor private care prosperau peste noapte. Acum ei vor fi nevoiti sa stranga sume importante de bani ca sa-si permita sa plateasca, pe langa operatie, si un indelungat tratament hormonal pentru a-si schimba sexul, iar clinicile vor fi nevoite sa lucreze ca la carte.

„Tara celui de-al treilea sex”

Thailanda a devenit in ultimii ani „tara celui de-al treilea sex” datorita gradului mare de toleranta fata de tot ce inseamna „doamnele-baietei”, ajungand lider mondial la astfel de interventii chirurgicale. Pentru a se adapta cererii mari de interventii, clinicile au inceput sa ofere in ultimii ani si operatii de indepartare a testiculelor, cerute in primul rand de adolescenti, care nu trebuie sa scoata din buzunar mai mult de 80 de euro. Website-urile fiind pline de astfel de oferte adresate tinerilor baieti care-si doresc sa arate ca fetele, sarcina autoritatilor de a supraveghea aceste interventii este una dificila. „Am luat aceasta masura in primul rand pentru siguranta pacientului, dar si din considerente materiale, insa va fi greu de urmarit ce fac doctorii in clinicile private, mai ales ca o astfel de operatie dureaza cel mult 20 de minute”, a spus Tara Chinakarn, oficial din Ministerul Sanatatii.