Cât a ajuns să coste un pepene roșu în piețele din Capitală. Românii trebuie să scoată din buzunar mai mult decât în anii trecuți

Publicat: 25/04/2023 | 11:03
Cât a ajuns să coste pepenele roșu / foto: Facebook

În această perioadă, prețurile la fructe și legume continuă să crească, iar pepenele roșu nu se abate de la regulă. Pe tarabele din piețele bucureștene, pepenii au ajuns să înregistreze un preț record, iar clienții nu se îndură să scoată atâția bani pentru a-și face pofta. 

Primăvara a venit cu scumpiri care au afectat mare parte din domeniile cheie. De la prețul combustibilului, la electricitate și alimente, toate acestea au influențat drastic viața românilor. Cel mai mult s-a resimțit prețul la alimente, în special la legume, fructe și carne. Înainte de Sărbătorile Pascale, legumele, în special roșiile, au înregistrat prețuri record, iar consumatorii au fost nevoiți să fie mai chibzuiți.

Pepenii, la mare căutare de români în această perioadă, nu fac excepție de la scumpiri. În piețele din București, vânzătorii rămân cu marfa pe tarabe, iar prețul nu este pentru orice buzunar.

Pepenii roșii sunt preferați de majoritatea românilor, însă prețul de vânzare este mult prea ridicat / foto: Facebook

CITEȘTE ȘI: Cât a ajuns să coste un kilogram de căpșuni românești anul acesta: „E scump”

Cât costă un pepene în piețele din București

În contextul inflației, un pepene roșu de opt sau nouă kilograme poate fi cumpărat cu 80-90 de lei, sumă considerată a fi mare pentru mulți consumatori. În timp ce anul trecut, prețul pentru un pepene de un kilogram era aproximativ 8 lei.

Această creștere a prețului se datorează în principal creșterii costurilor de producție, dar și cererii ridicate din partea consumatorilor, relatează spynews.ro. În plus, și alte fructe cum ar fi căpșunile românești sunt scoase la vânzare la prețuri mari, în această perioadă. Prețul mediu pe kilogram este de 35 de lei, cu 5 lei mai mult decât în anul precedent.

Prețurile ridicate afectează puternic bugetul familiilor, iar mulți consumatori sunt nevoiți să își reducă din cheltuieli.

În contextul unor astfel de situații, mulți comercianți încearcă să găsească soluții pentru a reduce prețurile și a face produsele mai accesibile pentru consumatori. De asemenea, mulți dintre aceștia oferă alternative, cum ar fi fructele și legumele de sezon, care sunt adesea mai ieftine și mai ușor de găsit în această perioadă.

VEZI ȘI: Prețuri mari pentru primele cireșe românești. Cu câți lei se va vinde 1 kilogram, în piață