Cât au elevii vacanţă de Paşte 2024? Când se vor întoarce la şcoală

Publicat: 26/04/2024 | 11:35

Vineri, 26 aprilie 2024, elevii din toată țara intră în vacanța de Paște. Iată care este calendarul aprobat de Ministerul Educaţiei și pe ce dată se întorc la școală copii!

Cât durează vacanţa de Paşte 2024? Potrivit programului stabilit de Ministerul Educației, elevii vor beneficia de vacanță în timpul Săptămânii Patimilor și se vor reîntoarce la școală în a treia zi de Paște.

Conform calendarului oficial al Ministerului Educației, vacanța de Paște pentru elevi este planificată pentru perioada 27 aprilie – 7 mai. După această pauză, aceștia se vor întoarce la școală pentru ultimul modul al anului școlar 2023-2024.

Când se întorc elevi la școală după vacanța de Paște

Elevii au avut ultima pauză în luna februarie, ocazie cu care a avut loc vacanța de schi. Durata acestei vacanțe a fost de o săptămână și a fost stabilită la nivelul fiecărui județ de către inspectoratele școlare.

Vacanța de Paște pentru anul 2024 se va întinde pe o perioadă de 10 zile. După această perioadă, elevii se vor întoarce la școală pentru modulul 5, care reprezintă ultimul modul al anului școlar și va dura aproximativ o lună și jumătate, până pe 22 iunie, când va începe vacanța de vară pentru copii.

Vacanța de vară va începe vineri, pe data 21 iunie 2024, imediat după finalizarea cursurilor.

În mod excepțional, pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se va încheia pe 7 iunie 2024, iar pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se va încheia pe 14 iunie 2024.

Pentru clasele din învățământul liceal – filiera tehnologică și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar va avea o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se va încheia pe 28 iunie.

Cum sunt planificate vacanțele din anul școlar 2023 – 2024

Începând cu anul școlar 2022-2023, structura anului școlar a fost modificată, adoptându-se sistemul pe module în locul semestrelor, o schimbare implementată cu sprijinul fostului ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu.

Ministrul Educației în funcție, Ligia Deca, a confirmat menținerea structurii anului școlar pe module, conform deciziei anterioare. În lunile iunie și iulie, elevii din clasele a VIII-a și a XII/XIII-a vor susține examenele naționale.

Anul școlar 2023-2024 va avea o durată de 36 de săptămâni, împărțite în 5 module de învățare, cu 5 perioade de vacanță (inclusiv vacanța de vară).

După vacanța de Paște, elevii vor parcurge ultimul modul de studiu, urmat de vacanța de vară planificată între 22 iunie și 8 septembrie 2024. Apoi va începe anul școlar 2024-2025.

Vacanțele planificate pentru anul școlar 2024-2025:

  • de sâmbătă, 26 octombrie 2024, până duminică, 3 noiembrie 2024;
  • de sâmbătă, 21 decembrie 2024, până marți, 7 ianuarie 2025;
  • săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 10 februarie— 2 martie 2025;
  • de vineri, 18 aprilie 2025, până duminică, 27 aprilie 2025;
  • de sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025.

Citește și: TOP LOCURI DE MUNCĂ VACANTE INTERESANTE PENTRU STUDENȚI, CARE ÎȚI VOR EXTINDE ORIZONTURILE DE CARIERĂ