Cât costă un apartament în Dubai? De ce românii sunt atrași să investească în locuințe luxoase

Publicat: 16/05/2022 | 22:39
Sursă foto: Pixabay

Din ce în ce mai mulți români preferă să investească în locuințele din Dubai. Locația este una dintre preferatele românilor, atunci când merg în vacanță, pentru a se relaxa, însă care este motivul pentru care aleg să își cumpere apartamente acolo?

Românii, care doresc să nu mai fie simpli turiști în Dubai, au început să investească pe piața imobiliară. Din ce în ce mai mulți români se îndreaptă spre achiziționarea unor apartamente de lux, iar prețurile, cu siguranță, nu sunt mici. Însă, acest lucru nu pare să îi sperie, deoarece veniturile pe care le câștigă din închirierea acestora nu sunt neglijabile, ba chiar ar putea fi o situație profitabilă pentru mulți dintre aceștia.

Citește și CE APARTAMENTE NU VOR MAI PUTEA FI ÎNCHIRIATE ÎN ROMÂNIA. AMENDA ESTE URIAȘĂ

Cât costă un apartament în Dubai și de ce românii sunt atrași să investească în locuințe luxoase?

Mulți români investesc în piețele imobiliare de peste hotare. În multe situații, prețurile nu sunt extrem de diferite, însă s-ar putea dovedi a fi o afacere profitabilă pentru cei care dau locuințele luxoase spre închiriere.

Românii investesc în apartamentele luxoase din Dubai. Sursă foto: Pixabay

Vezi și ORAȘUL DIN ROMÂNIA CU CEL MAI MARE PREȚ LA APARTAMENTE. NU, NU ESTE BUCUREȘTIUL

Procesul de a fi proprietarul unui apartament în Dubai nu este unul dificil. Trebuie să dispui de pașaport și de o sumă de 200.000 de euro. În prezent, există mulți români care au ales să se mute în Dubai și să își coordoneze afacerile de acolo.

În principiu, prețurile pornesc de la 170.000 de euro, dacă apartamentul de lux este situat într-o zonă bună din Dubai. Un metru pătrat costă cel puțin 2700 de euro. De asemenea, prețurile pot varia în funcție de bloc sau etaj.

Citește și ORAȘELE DIN SPANIA UNDE APARTAMENTELE SUNT MAI IEFTINE CA ÎN ROMÂNIA. TE-AI MUTA AICI?

Pe de altă parte, cei care devin proprietari de apartamente în Dubai și se decid să le ofere spre închiriere pot, ulterior, să acopere întregul preț de cumpărare. De exemplu, o persoană care închiriază apartamentul în regim hotelier poate plăti și 4000 de euro pe lună.

De asemenea, proprietarii nu plătesc nici impozit, nici TVA pe zona rezidențială, arată observatornews.ro.

Sursă foto: Pixabay