Cât costă un langoș, o porție de jumări și un vin fiert la Târgul de Crăciun din Timișoara. Ce alte bunătăți găsesc românii la târg, în decembrie 2023

Publicat: 29/11/2023 | 12:30
Ce prețuri se regăsesc la Târgul de Crăciun din Timișoara / sursă foto: capturi video

Cu mic, cu mare, românii pot merge încă de la finalul lunii noiembrie în diverse târguri de Crăciun din țară. Unele dintre ele își deschid porțile de Sfântul Andrei (30 noiembrie), iar altele de la data de 1 Decembrie, când se sărbătorește Ziua Națională a României. Sute de români au mers, deja, printre căbănuțele care se află deschise din această lună, iar una dintre locații reprezintă Târgul de Crăciun din Timișoara. Însă, ce prețuri se regăsesc aici? De exemplu, vezi mai jos, în articol, cât costă un langoș, o porție de jumări și un vin fiert la acest târg, dar și din ce alte bunătăți se mai pot înfrupta românii!

Există mai multe orașe din țară în care târgurile specifice perioadei și-au deschis, deja, porțile. Cu mic, cu mare, românii s-au înghesuit la căbănuțe, în spațiile amenajate, pentru a lua „pulsul” sărbătorilor de iarnă. S-au înfruptat din bunătăți sau au plătit pentru diverse servicii – de la plimbarea în roata panoramică, până la ședințele foto cu Moș Crăciun.

Printre târgurile de Crăciun care și-au deschis porțile se numără și cel de la Craiova. Din 17 noiembrie, românii au început să meargă la târg, pentru a se distra. Însă, pe 26 noiembrie, porțile s-au deschis și la Târgul de Crăciun din Timișoara. Ce prețuri se percep la preparatele specifice perioadei? Cât plătesc românii pentru un pahar cu vin fiert sau o porție de jumări? Astfel de detalii se regăsesc în continuare, în articol.

Vezi și DATA EXACTĂ A DESCHIDERII TÂRGULUI DE CRĂCIUN BUCUREȘTI A FOST STABILITĂ. CÂT DUREAZĂ ȘI CE PROGRAM AU ÎNTOCMIT ORGANIZATORII

Târgul de Crăciun din Timișoara – ce prețuri plătesc românii pentru diverse preparate sau băuturi?

Târgul de Crăciun din Timișoara s-a deschis în cursul zilei de duminică, 26 noiembrie 2023. Însă, ce prețuri pot regăsi românii care calcă pragul târgului, în ultimele zile din noiembrie și luna decembrie 2023? De exemplu, pentru un pahar de vin fiert (300 ml), clientul plătește 10 lei. O apă costă 6 lei, iar un suc carbogazos are prețul de 10 lei, conform opiniatimisoarei.ro.

Câteva dintre preparatele care se regăsesc la târg, cu prețurile aferente:

  • Un mic are prețul de 7 lei;
  • Ceafa de porc – 12 lei per 100 de grame;
  • Pulpe de pui – 12 lei per 100 de grame;
  • Cârnați de casă – 12 lei per 100 de grame;
  • Păstrăv – 12 lei per 100 de grame;
  • Frigărui – 12 lei per 100 de grame;
  • Pastramă de oaie – 15 lei per 100 de grame;
  • O porție de murături – 7 lei per 100 de grame;
  • O porție de cartofi prăjiți – 7 lei per 100 de grame;
  • O porție de fasole cu ciolan – 25 de lei per 500 de grame;
  • O porție de tocăniță de berbecuț cu mămăliguță – 15 lei per 100 de grame;
  • Un langoș – 20 de lei bucata – poate fi cu usturoi, brânză, smântână, șuncă etc;
  • O porție de jumări – 10 lei per 100 de grame;
  • O porție de răcituri – 20 de lei per 100 de grame;
  • O bucată de jambon costă 75 de lei;
  • Un kilogram de șorici costă de la 100 de lei în sus;
  • O bucată de salam cu șuncă costă de la 50 de lei în sus;
  • O bucată de tobă, caltaboș sau slănină are prețul de la 50 de lei în sus;
  • Plăcinta ardelenească – 20 de lei per bucată;
  • Un kurtos kalacs costă 25 de lei.

Citește și TÂRGUL DE CRĂCIUN DIN SIBIU A AJUNS ÎN ATENȚIA PRESEI BRITANICE. PUȚINI ROMÂNI SE AȘTEPTAU LA O ASEMENEA REACȚIE

Se fac pregătiri și pentru Târgul de Crăciun din București

Bucuria este mare și pentru bucureșteni. În cursul zilei de 30 noiembrie 2023, când se sărbătorește Sfântul Andrei, se va deschide târgul din Piața Constituției. Deja s-au făcut primele probe de lumini. La fața locului a fost prezent și Nicușor Dan, Primarul Capitalei.

„Am făcut aseară probe de lumini în Piața Constituției și totul arată spectaculos. Târgul de Crăciun se deschide oficial mâine la ora 16:00, iar la ora 18:00 aprindem luminile în Piață simultan cu iluminatul festiv din oraș. Bradul de 30 de metri e împodobit, iar Căsuța lui Moș Crăciun e gata să-i primească pe copii”, a scris Primarul pe Facebook.

Sursă foto: capturi video YouTube