Cât vor costa biletele de avion după relaxare. Anunțul făcut de Adina Vălean

Publicat: 08/05/2020 | 22:07
Hearing of Adina-Ioana VĂLEAN, Commissioner-designate, Transport - Opening statement

Cât vor costa biletele de avion după relaxare. Anunțul făcut de Adina Vălean, comisarul european pentru Transporturi.

”Nu știe nimeni pentru că atâta vreme cât nu avem un tratamnet sau un vaccin pentru acest virus, practic trebuie să ne organizăm viața să trăim împreună cu virusul. Noi la asta lucrăm acum, să încercăm să ne organizăm viața în ipoteza în care trăim cu virusul, în sensul în care cel puțin pentru transporturi, voi prezenta săptămâna viitoare pentru fiecare mod de transport niște reguli de siguranță, astfel încât atunci când călătoriile se reiau să existe un risc calculat minim. 

Nu cred să crească biletele din prima pentru că e vorba de a îți recupera totuși clienții și dacă le crești și biletele plus treba să călătorești, este o formulă dezastroasă”, a declarat Adina Vălean.

Adina Vălean recomandă celor care nu își pot recupera banii de la companiile aeriene pentru zborurile neefectuate din cauza pandemiei să se adreseze instituțiilor de protecție a drepturilor consumatorului. (CITEȘTE ȘI: ALEXANDRU RAFILA A FĂCUT ANUNȚUL. CÂȚI ROMÂNI S-AU INFECTAT, DE FAPT, CU CORONAVIRUS. “NU ASCUNDEM NIMIC!”)

Legea europeană privind drepturile pasagerilor este foarte clară, datează de foarte multă vreme și este foarte apreciată de cetățenii europeni. Aceasta stipulează foarte clar că în situația în care un zbor este anulat cu mai puțin de două săptămâni înainte, cetățenii au dreptul la rambursarea sumei plătite, în diverse forme financiare.

Companiile pot oferi vouchere sau alte servicii, dar numai cu acceptul specific al pasagerului respectiv. Este legislație primară iar aceasta nu poate fi modificată unilateral de statele membre”, a declarat Adina Vălean.

Pe de altă parte, autoritățile competente sunt cele care pot proteja cetățenii.

”Eu îi încurajez pe toți să se adreseze autorităților competente naționale pentru a cere protecție în fața acestor practici, acesta este răspunsul foarte ferm pe care-l dau. E adevărat însă că situația este creată de o lipsă de lichidități majoră, pentru că nu s-au mai vândut bilete, nu se mai fac rezervări din cauza crizei de sănătate prin care trecem. 

Noi lucrăm în momentul de față la un set de măsuri pe care dorim să le vedem aplicate armonizate la nivelul statelor membre în momentul în care călătoriile vor fi reluate. Aceste lucruri se referă la siguranța practică, atât a călătorului, cât și a lucrătorilor din transporturi, la reluarea transportului de pasageri prin diversele moduri: aerian, autobuze, trenuri, cu ferryboat-ul și așa mai departe.

Trebuie să luăm în calcul și anumite lucruri logice: dacă să spunem că avem o familie de trei persoane care călătorește care este logica să-i separi în avion? Nu are o logică bazată pe criteriile de sănătate. Și atunci ceva foarte prescriptiv, cum ar fi să nu se mai ocupe scaunul din mijloc, nu face parte din viziunea mea privind aceste măsuri.

În ceea ce privește certificatele de sănătate, în privința călătoriilor, noi recomandăm totuși măsuri minimale cum ar fi evaluarea temperaturii sau a stării generale a pasagerilor sau eventual o declarație proprie că nu are simptome evidente de îmbolnăvire, dar mai mult decât atât nu cred că este util”, spune Adina Vălean.