Cătălin Bordea părăsește Xtra Night Show după nouă ani. De ce vrea să plece

Publicat: 03/11/2021 | 15:57
ătălin Bordea a părăsit Xtra Night Show după nouă ani.

Cătălin Bordea vrea o schimbare radicală în viața lui. Din primele informații, comediantul este decis să renunțe la emisiunea care l-a consacrat în ultimii nouă ani.

Conform unui prieten de-ai actorului, motivele sunt diverse și țin de retrogradarea emisiunii de la postul Antena 1 și difuzarea ei de către “sora mai mică” Antena Stars, dar și de condițiile contractuale.

Astfel, conform informațiilor obținute de FANATIK, Cătălin Bordea este decis să nu semneze prelungirea contractului care urmează să expire la sfârșitul acestui an și este mai decis ca oricând să plece din echipa “Xtra Night Show” și să se implice în alte proiecte.

Șefii de la Antenă știu deja de plecarea lui

Cătălin Bordea i-ar fi înștiințat că nu mai dorește prelungirea contractului, iar principalul motiv invocat de actor a fost dorința de schimbare și implicarea în alte angajamente profesionale.

Potrivit sursei citate, Cătălin Bordea s-ar grăbi însă să plece din cauza salariul. Acesta ar fi principalul motiv, iar apoi schimbările din viața profesională.

De asemenea, se pare că emisiunea XNS ar suferi din cauza audienței de când a fost mutate la Antena Stars.

 “Nu negăm că au existat discuții în acest sens, dar suntem departe de a lua o decizie finală.”, ne-a declarat Călin Crețu, managerul actorului Cătălin Bordea.

Actorul de stand up comedy a semnat cu Antena 1 în anul 2012, când a primit rolul de coprezentator al emisiunii “Un show păcătos”, late night show cu mare succes – la aceea vreme – și prezentat de Dan Capatos.

Elena Nica
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București. Experiențe în trecut: news editor Observator, Antena 1 și Antena Stars citește mai mult