Câţi bani câştigă Kim Kardashian cu o singură postare pe reţelele sociale: „Produsele se vând imediat…“

De: Cancan
Publicat: 23/03/2017 | 16:12

Michael Heller, CEO-ul firmei de marketing digital Talent Resources, compania care intermediază majoritatea înţelegerilor în reality show-uri cu familii, a declarat publicaţiei „US Weekly“ că unele companii plătesc până la 500.000 de dolari pentru ca brandurile să le fie vizualizate de cei 94,5 milioane de followeri pe care îi are Kim Kardashian, scrie Mediafax, care citează „Business Insider“.

De asemenea, surorile sale Khloe şi Kourtney, care au 64,1 milioane, respectiv 54,3 milioane de urmăritori, pot câştiga până la 250.000 de dolari pe o postare. Surorile mai mici, Kendall şi Kyle Jenner ajung până la 76,4 milioane şi 89,1 milioane de urmăritori fiecare, aşadar putem estima că primesc în jurul a 400.000 de dolari pentru a face reclamă brandurilor pe Instagram.

Produsele pe care le promovează – de la cele pentru slăbit, la haine sau accesorii – „se vând imediat“, spune Heller, aşa că brandurile văd un profit garantat din aceste afaceri. Astfel, social media le garantează acestora 25% din venituri, potrivit declaraţiilor lui Heller.

Kim Kardashian este denumită „Regina Selfie-urilor“ în Statele Unite ale Americii, deoarece este faimoasă pentru postările de selfie-uri extrem de provocatoare pe reţelele de socializare. Kim şi soţul ei, Kanye West, au fost incluşi de revista „Time“ în lista celor mai influente 100 de persoane din lume.