Câți bani costă, de fapt, rochia pe care Gina Pistol a purtat-o în semifinala Chefi la cuțite. A fost una dintre ultimele apariții ale prezentatoarei

Publicat: 20/06/2023 | 13:30
Gina Pistol, apariție răvășitoare în cadrul semifinalei Chefi la Cuțite / foto: Facebook

În cadrul ediției Chefi la Cuțite de marți seara, Gina Pistol a bifat o apariție spectaculoasă. Soția lui Smiley a purtat o rochie albă fermecătoare, semnată de un designer român, care a îmbrăcat și vedete internaționale. 

Gina Pistol a furat toate privirile în cadrul semifinalei Chefi la Cuțite, care s-a difuzat luni seara, 19 iunie, de la ora 20.30, pe Antena 1. Prezentatoarea emisiunii a îmbrăcat o rochie superbă de culoare albă, cu un accesoriu argintiu în talie, care a pus-o în valoare. Look-ul a fost completat de make-up-ul fin, care i-a scos în evidență trăsăturile. De asemenea, Gina Pistol a avut părul coafat în bucle prinse la spate.

Cât costă rochia pe care a purtat-o Gina Pistol în semifinala Chefi la Cuțite

De-a lungul timpului, Gina Pistol a reușit să impresioneze publicul prin aparițiile sale în cadrul emisiunii. Ținutele pe care le-a purtat au fost extrem de apreciate atât de criticii de modă, cât și de publicul care o îndrăgește.

În una dintre ultimele sale apariții din postura de gazdă a emisiunii Chefi la Cuțite, vedeta a intrat în platou în aplauzele concurenților și ale chefilor. Rochia pe care a purtat-o îi aparține designerului Andra Țurcanu, care a îmbrăcat mai multe vedete atât din România, cât și din străinătate. Ilinca Vandici, cântăreața Raluka, Irina Rimes, Alina Eremia, Sore și artista internațională Becky G sunt câteva dintre cele care au fost îmbrăcate de designerul Andra Țurcanu.

În ceea ce privește costul rochiei purtate de soția lui Smiley, în emisiunea de aseară, pe site-ul oficial al designerul rochia poate fi cumpărată la prețul de  8.219,00 lei.

Gina Pistol a purtat o rochie superbă în cadrul ediției de marți seara / foto: Facebook

CITEȘTE ȘI: Câștigătoarea Chefi la Cuțite, dezvăluiri sincere: „Viața mea s-a schimbat în bine”. Victoria obținută de Florica Boboi a fost una dintre cele mai mari surprize din istoria show-ului

Gina Pistol și-a anunțat retragerea din televiziune

În urmă cu câteva luni, soția lui Smiley a postat un mesaj cu care a surprins publicul. Vedeta de la Antena 1 și-a anunțat fanii că nu va mai putea fi urmărită în postura de prezentatoare a emisiunilor Chefi la Cuțite și America Express. Timp de 7 ani, Gina a colaborat cu postul de televiziune Antena 1.

„Am tot scris și rescris. O să încerc să nu plâng. Deci: Simpaticilor, după cum bine știți, acuși se fac doi ani de când am devenit mamă și am început o nouă viață. În acești doi ani în care mi-am continuat și activitatea ca prezentator la Chefi la cuțite, mi-am dat seama că îmi doresc să-mi dedic mai mult timp mie, familiei și, în special, fiicei mele.
Ca și pentru voi, și pentru mine acești ani au fost foarte complicați. Nimic nu a fost așa cum știam noi. Anul acesta am decis să-mi închei povestea cu emisiunea Chefi la cuțite și cu o echipă de oameni minunați, de la care am învățat foarte multe lucruri despre magia numită televiziune. Vreau să mulțumesc întregii echipe de prieteni pentru 11 sezoane minunate de Chefi la cuțite și 3 de Asia Express.

Le mulțumesc celor TREI MAGNIFICI care mi-au devenit prieteni și vouă, pentru că ați fost alături de mine în această aventură minunată a vieții mele. Vreau să-i mai mulțumesc în mod special Monei, pentru încrederea pe care a avut-o în mine, pentru toată răbdarea și pentru toate lecțiile pe care mi le-a dat cu cea mai mare delicatețe din lume”, a transmis Gina Pistol, pe rețelele de socializare.

VEZI ȘI: Premieră în emisiunea Chefi la cuțite! Niciodată în istoria show-ului de la Antena 1 nu s-a mai întâmplat așa ceva