Câți bani i-a dat Anamaria Prodan unui cerșetor, după înmormântarea mamei sale!

De: Cancan
Publicat: 20/04/2018 | 08:25

Joi a fost cea mai tristă zi pentru Anamaria Prodan și familia ei, Ionela Prodan a fost înmormântată la cimitirul Bellu din Capitală, iar mii de oameni au condus-o pe ultimul drum. Vizibil îndurerată, impresara abia mergea pe stradă și nu mai avea lacrimi de cât a plâns-o zilele acestea pe mama ei.

După ce s-a încheiat ceremonia de înmormântare, Anamaria s-a îndreptat către mașină, pentru a merge la restaurantul unde a avut loc pomana. În momentul când a deschis portiera, să urce în mașină, un cerșetor în vârstă i-a cerut ceva de pomană, iar vedeta și-a luat geanta și i-a înmânat 100 de lei  bodyguardului său, să îi dea bărbatului.

Bătrânul s-a bucurat foarte tare, nu se aștepta la o asemenea sumă și i-a mulțumit Anamariei pentru gestul făcut.

Înmormântarea a costat 50.000 de euro

Ceremonia de înmormântare a fost oficiată de opt preoți. După slujbă, toți membrii familiei și prietenii apropiați au mers la pomana care a avut loc la restaurantul Premier Palace. Cei care au participat la parastas au fost serviți cu un mix de aperitive, somon la grătar cu sparanghel și prăjituri. O persoană apropiată de familia Ionelei Prodan ne-a mărturisit că Anamaria a fost dispusă să plătească aproximativ 50.000 de euro pentru înmormântarea mamei sale.