Cati bani primește un preot la o nuntă. Cât costă cununia religioasă

Publicat: 05/04/2022 | 16:25

Momentul mult așteptat pentru cupluri a venit, după ce restricțiile din timpul pandemiei de COVID-19 au fost eliminate. Nunțile se pot organiza fără probleme, iar în cazul în care ește decis să faci pasul cel mare, iată câți bani ești nevoit să scoți din buzunar pentru cununia religioasă.

În perioada pandemiei de COVID-19, multe cupluri au fost nevoite să amâne marele eveniment, însă, privind și partea bună a lucrurilor, timpul a fost benefic pentru a strânge fonduri suficiente căci taxa de cununie la biserică nu este chiar ieftină.

Cati bani primește un preot la o nuntă. Cât costă cununia religioasă

Atunci când vine vorba despre taxa de cununie, aceasta diferă în funcție de locația bisericii, mărimea ei, dar și de parohie. Astfel, preturile pentru o taxa cununie religioasa la o biserica mica pot incepe de la 500 de lei, iar pentru o biserica mare de la 2500 de lei. (VEZI ȘI: CE SALARIU ARE UN DASCĂL DE BISERICĂ? DE NECREZUT CÂT DE PUŢIN CÂŞTIGĂ FAŢĂ DE UN PREOT)

Dacă doriți un cor ori alte lucruri suplimentare, costurile cresc cu 300 de lei pentru fiecare în parte, sau chiar mai mult.

Un factor important pentru momentul oficializării în fața lui Dumnezeu îl reprezintă taina spovedaniei și taina impărtășaniei.

Înainte de cununia religioasă, mirii trebuie să se spovedească și să se împărtășească. Totodată, certificatul de căsătorie este esențial atunci când merg la preot pentru a stabili detaliile nunții. Cât despre nași, aceștia trebuie să fie botezaţi şi cununaţi ortodox.

Costurile sunt acoperite de miri, însă în unele cazuri nașii se pot oferi să plătească chiar ei.

Sursa foto: Facebook.ro