Câţi lei a luat pe o cursă de 47 de secunde un taximetrist din Satu Mare

Publicat: 24/05/2021 | 09:20

Cursele cu taxiul sunt la ordinea zilei pentru mulți oameni, iar de multe ori șoferii sunt acuzați că refuză să accepte clienți care au nevie de un drum scurt. Ei bine, mai există și câteva excepții iar asta a demonstrat-o un taximetrist din Satul Mare.

La adresa șoferilor de taxi s-au supus multe de-a lungul timpului și au fost făcute multe reproșuri. De obicei, problema cea mai mare este că mulți dintre ei refuză cursele scurte, iar asta îi enervează la culme pe clienți. Însă un șofer de taxi din Satu Marea a demonstrat contrariul. Acesta i-a amuzat pe internauți prezentându-le cursa pe care a avut-o. (CITEȘTE ȘI: TUPEU MAXIM. CUM ȘI-A LUAT ȚEAPĂ UN TAXIMETRIST DIN SATU MARE DE LA O CLIENTĂ. “AȘA FRAIER SĂ TOT GĂSEȘTI!”)

Într-o postare de pe un grup de Facebook, șoferul le-a prezentat tuturor cât a încasat pe o cursă ce a durat nu mai mult de 47 de secunde. Pornirea în cursă a costat 2,79 de lei, iar pentru traseul parcurs costul a fost de câțiva bani. Astfel, la finalul cursei, după 47 de secunde, șoferul a avut de încasat 3,46 de lei. Mai mult, clientul a fost chiar „generos” lăsând și un bucșiși de câțiva bani. Acesta i-a plătit șoferului 3,50 lei.

Șoferul de taxi s-a amuzat copios și a postat atât bonul cursei, cât și banii încasați, precizând că niciun client nu este refuzat, indiferent de cursă.

„Voi cu ce vă mândriți? Azi am avut o cursa lungă. Parcare Mocca până pe Ganea 40, nu refuzăm niciun client.”, a scris șoferul de taxi, pe Facebook.

(VEZI ȘI: FEMEIE DIN CONSTANȚA, JIGNITĂ DE TAXIMETRIST, DE FAȚĂ CU MICUȚUL DE PATRU ANI VIDEO)