Câți lei costă un meniu complet în cantina Parlamentului, de fapt: „Nu sunt deloc prețuri mici!”

Publicat: 18/05/2023 | 10:53

Mitul legat de prețurile ireal de mici de la cantina Parlamentului a fost spulberat de către președintele PSD Prahova, deputatul Bogdan Toader. Dacă în urmă cu doi ani, preparatele ce se regăseau pe mesele parlamentarilor costau doar câțiva lei, mai ieftine chiar decât cele de la cantinele studențești, acum lucrurile s-au mai schimbat. Deputatul susține că „prețurile nu sunt atât de mici pe cât au fost prezentate”. Cât costă, de fapt, un meniu complet la cantina Parlamentului? 

În urmă cu doi ani, cei care serveau prânzul la cantina Parlamentului trebuia să plătească pentru o masă completă o sumă derizorie. De exemplu, borșul țărănesc cu legume nu costa mai mult de 2,75 lei, iar pentru un piept de pui la grătar se plătea doar 4,5 lei sau 5,5 lei pentru un file de șalău. Pentru cel mai scump produs din meniu, respectiv păstrăvul la grătar cu lămâie, politicienii scoteau din buzunar doar 16,07 lei. Însă acele zile au apus, potrivit spuselor deputatului Bogdan Toader.

Invitat în cadrul unei emisiuni de televiziune, președintele PSD Prahova a demontat mitul prețurilor mici. Potrivit lui Bogdan Toader, prețurile de la cantina Parlamentului ar fi crescut. Se pare că un meniu complet, ce include o ciorbă, un fel principal și o salată costă între 32 și 35 de lei.

„Să știți că prețurile nu sunt atât de mici pe cât au fost prezentate. De exemplu, pe un meniu pe care îl servesc la prânz alături de colegii mei plătim cam 32-35 de lei pe meniu, ceea ce înseamnă o ciorbă, un felul 2 și o salată. Mai există un alt restaurant privat, unde prețurile sunt și mai mari”, a declarat Bogdan Toader, în cadrul emisiunii „Știi ce zic”.

35 de lei un meniu complet la cantina Parlamentului/ Foto: Facebook

(VEZI ȘI: INCIDENTE FĂRĂ PRECEDENT, LA PARLAMENT! A FOST „RĂFUIALĂ” ÎNTRE PARTIDELE POLITICE: MUNIȚIE ASCUNSĂ ÎN GEACĂ, HUIDUIELI ȘI AGRESIUNI ÎN STRADĂ)

Salariile de la cantina Parlamentului

Anul acesta, salariile angajaților din Parlament au crescut. Odată cu intrarea în vigoare a legii salarizării, aceștia au primi zece procente în plus. Cei care fac „munca de jos” în Parlament au venituri îmbucurătoare. Spre exemplu un cofetar sau un ospătar câștigă lunar 4,915 lei, la care se adaugă un spor de 551 de lei. De asemenea, salariul este același și pentru cei care lucrează ca bucătar la cantina Parlamentului.

Iată o listă completă a salariilor pe care angajații din Parlament le au în 2023:

  • Secretar general (cu studii superioare) – 20.194 lei + spor de condiții vătămătoare – 3.000 de lei;
  • Secretar general adjunct – 19.000 lei + spor 2.800 lei;
  • Şef departament – 15.433 lei + spor 2.315 lei;
  • Director – 13.722 lei + spor 2.058 lei;
  • Şef serviciu – 12.279 lei + spor 1.783 lei;
  • Şef birou – 10.494 lei + spor 1.574 lei;
  • Consilier parlamentar – 9.425 lei + spor 1.414 lei;
  • Operator Xerox – 4.833 lei + spor – 528 lei;
  • Mecanic – 5.044 lei + spor 602 lei;
  • Electrician – 5.044 lei + spor 602 lei;
  • Liftier – 4.557 lei + spor 444 lei.