Catinca Roman, declaraţii neaşteptate despre sora ei, Oana. Fanii au rămas fără cuvinte!

Publicat: 17/07/2023 | 09:52
Catina și Oana Roman / sursă foto: capturi video

Între Catinca şi Oana Roman au existat, de-a lungul timpului, multe momente tensionate, însă ultima ceartă în care au fost implicate pare să fie cea mai gravă de până acum. Deşi, în trecut, s-au împăcat şi au luat-o de la capăt, de această dată pare că nu mai poate fi vorba despre reconciliere. Cel puţin din partea fiicei lui Petre Roman. Iată ce spune, însă, sora mai mare.

Oana Roman a răbufnit, în urmă cu doar câteva săptămâni, la adresa Catincăi, iar de atunci cuvintele dure şi acuzaţiile nu s-au mai oprit. Deşi, la un moment dat, mulți credeau că situaţia s-a liniştit între cele două, fiica lui Petre Roman a ieşit din nou la atac.

Conflictul dintre cele două surori e departe de a se rezolva

Pe de altă parte, Catinca Roman a vorbit, recent, despre relația cu sora ei mai mică și a dat de înțeles că își dorește o împăcare cu aceasta. Blondina a mărturisit că nu este prima dată când ele trec printr-o astfel de situaţie, iar la un moment dat speră că se vor regăsi.

„Deocamdată nu am reparat relația. Noi toată viața am fost așa, cu plusuri sau minusuri. La urma urmei suntem surori, cred că o să ne reconciliem. Eu țin foarte mult la ea, mi-am dorit întotdeauna o soră, așa că aștept cu interes să ne regăsim cumva. Trebuie cineva să facă primul pas”, a declarat Catinca Roman, potrivit Wowbiz.

CITEŞTE ŞI: MARA BĂNICĂ ȘI OANA ROMAN, REPLICI TĂIOASE ÎN MEDIUL ONLINE! DE LA CE A PORNIT TOTUL

Oana Roman, decizie radicală în ceea ce o privește pe Catinca

În ultima vreme, fiica lui Petre Roman a primit multe mesaje din partea internauților, astfel că a vrut să lămurească situația cu sora ei. Vedeta a mărturisit, într-un videoclip pe care l-a publicat în mediul online, că nu poate să treacă peste faptul că blondina a denigrat-o public.

De asemenea, Oana a explicat că cel mai mult a deranjat-o când sora ei i-a spus că este bolnavă psihic, că minte și exagerează.

A spus că eu sunt bolnavă psihic și că mint și că exagerez. După care a venit și a spus: vai, dar eu îmi doresc o reconciliere. Păi dacă ești normal la cap, nu ai cum să îți dorești o reconciliere, după ce ți-ai călcat în picioare public un membru al familiei. Lucrul ăsta nu se va întâmpla niciodată și vreau să țineți bine minte lucrul acesta. Nu se va întâmpla niciodată”, a spus Oana Roman pe contul ei de Instagram.

Hermina Hagianu
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CANCAN.RO, site ce face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune ... citește mai mult