Caz dramatic la Policlinica din Focşani! Un bebeluș a murit la câteva ore după ce fusese diagnosticat cu roşu în gât. Ce boală l-a răpus, de fapt

Publicat: 11/12/2019 | 16:30

Apropiații familiei unui bebeluș de cinci luni acuză un medic de la Policlinica din Focșani că i-a dat copilului tratament pentru roșu în gât, iar acesta a murit câteva ore mai târziu de pneumonie. Poliția Vrancea a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Acuzațiile au fost făcute pe Facebook de un apropiat al părinților bebelușului. El spune că medicul care a văzut copilul i-a prescris spray de gât. Copilul a murit câteva ore mai târziu, iar la autopsie s-a constatat că a avut pneumonie.

“Nepăsarea și așteptatul șpăgii omoară din nou. În data de 6 decembrie, o tânără din satul Ciușlea, comuna Garoafa, s-a prezentat la unitatea primiri urgențe Sf. Pantelimon Focșani cu fetița ei de numai 5 luni. După ce i-a făcut doar un control «în gât», i s-a spus că fetița are roșu în gât și atâta, eliberându-i-se doar o rețetă (…). Când tânăra a cerut să fie internată, i s-a spus că nu sunt locuri în spital și că nu e grav. Până a doua zi de dimineață, un îngeraș de numai 5 luni și-a primit perechea de aripi, trecând la cele sfinte, având pneumonie. Nici măcar un control cu stetoscopul nu i s-a făcut”, a scris, pe Facebook, Lucian Constantin.

Conducerea unității medicale a constatat că bebelușul nu a fost înregistrat la Unitatea de Primiri Urgențe sau la Secția de Pediatrie, ci a fost văzut de un medic din Policlinică. Acesta spune că a consultat copilul “pe îndelete”.

“Vineri, la ora 12,14 am consultat copilul Maria Daria Petrea, în vârstă de patru luni jumătate, din Ciuşlea. La examenul clinic nu am depistat simptomatologii respiratorii, semne de insuficienţă respiratorie, copilul respira bine, era bine colorat, avea tonus bun. Copilul a fost consultat pe îndelete, dezbrăcat la Pampers, pentru că aşa consultăm toţi copiii sugari. Temperatura intra-rectală a fost 36,8 grade. La examenul clinic am găsit un faringe hiperemic, fără alte modificări vizibile. Copilul a primit o reţetă acasă, cu antitermic şi simptomatice. (…) Orice copil febril sub vârsta de şase luni care are doar febră, fără alte semne clinice de boală, fără semne de gravitate, poate fi tratat acasă sub supraveghere 24 – 48 de ore cu antitermice, precum precizează şi ghidul de pediatrie din 2019. (…) Sugarul este o vârstă la care ştim prea bine că pot evolua oricând nefavorabil. Le-am recomandat părinţilor să monitorizeze starea copilului şi să se prezinte la spital dacă se agravează, a declarat medicul Mihaela Mihalache, în timpul unei conferințe de presă.

Cazul este anchetat de polițiștii vrânceni, care au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

“Polițiștii s-au sesizat din oficiu. La nivelul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Vrancea a fost înregistrat un dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. Cadavrul a fost dus la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, Cătălina Murariu, la solicitarea MEDIAFAX.

Anchetatorii așteaptă rezultatul expertizelor pentru a continua cercetările.