Caz incredibil în judeţul Suceava. Un şofer beat mort, ajuns cu maşina în şanţ, a căzut în faţa poliţiştilor

De: Cancan
Publicat: 27/11/2017 | 12:56

Bărbatul abia articula cuvintele, iar când a încercat să facă mai mulţi paşi, a căzut în faţa poliţiştilor. Cel mai grav este că şoferii de acest gen pot provoca tragedii pe şosele şi pot ucide oameni nevinovaţi.

Şoferul turmentat a fost identificat în persoana unui anume Ioan Drăgoi, în vârstă de 34 de ani, din Bosanci. Acesta le-a spus poliţiştilor că venea din satul Plăvălari şi mergea spre casă.

„Deoarece emana halenă alcoolică, şoferului  i s-a solicitat testarea cu aparatul etilotest, acesta refuzând testarea. A fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă , a declarat comisarul Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al poliţiei judeţene, conform monitorulsv.ro.

În aceste condiţii, pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunea de ,,refuz sau sustragere de la prelevare de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”.

Pentru cine nu ştie, această infracţiune, prevăzută de articolul 337 Cod Penal, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani. Practic, la această infracţiune nu există şi posibilitatea ca inculpatul să primească doar o amendă penală. Infracţiunea este pedepsită mai grav decât consumul de alcool în sine.