Caz inedit la o închisoare din Roma! Doi deținuți au evadat, dar au lăsat un bilet în care promit că se vor întoarce

Publicat: 09/06/2020 | 20:24

O evadare neobișnuită a avut loc într-o închisoare din Roma. Săptămâna trecută doi dintre prizonieri au reușit să plece din închisoare, însă nu oricum. Au lăsat în urma lor un bilet, pentru gardieni, în care promit că se vor întoarce.

Se pare că, cei doi au fost nevoiți să evadeze pentru a rezolva niște probleme de familie, de care nu avea cum să se ocupe altcineva. Pe biletul pe care l-au lăsat aceștia au menționat că intenționează să stea plecați doar cât situația o va cere și că se vor întoarce „cât mai curând posibil” a relatat marţi cotidianul La Repubblica, preluat de AFP. (CITEȘTE ȘI: PENITENCIARUL JILAVA SE AFLĂ APROAPE DE O CATASTROFĂ SIMILARĂ CU SUCEAVA. GARDIANUL INFECTAT CU COVID-19 AR FI INTRAT ÎN CONTACT CU APROAPE 500 DE DEȚINUȚI)

Davad Zukanovic, în vârstă de 40 de ani, şi Lil Ahmetovic, 46 de ani au explicat că trebuie să îşi protejeze copiii care au probleme, probabil din cauza traficului de droguri. Ei au adăugat că au fost nevoiţi să evadeze din penitenciarul Rebibbia de la periferia capitalei italiene deoarece şi soţiile lor sunt închise şi nu avea cine să le rezolve situaţia din familie, transmite Agerpres. (VEZI ȘI: DEȚINUȚII DIN MEXIC CONFECȚIONEAZĂ MĂȘTI ÎMPOTRIVA COVID-19: „ESTE O MUNCĂ FOARTE IMPORTANTĂ PENTRU A SPRIJINI SOCIETATEA”)

Cei doi deținuți sunt verișori, iar planul de evadare le-a mers perfect. Cei doi au tăiat cu pila gratiile celulei şi şi-au improvizat o funie din furtunuri de incendiu pe care au coborât. Ultimul pas pe care le-au făcut a fost să taie cu foarfeci sârma ghimpată, iar imediat după au fost liberi

Aceștia erau condamnaţi pentru tăinuire şi fraudă, iar sentința lor urma să se sfârșească în anul 2029, însă problemele urgente de acasă i-au făcut să nu mai aștepte eliberarea. Acum, este foarte posibil ca pedepsele lor să fie prelungite cu încă cinci ani.