Caz uluitor în Galați! O femeie însărcinată a fost transportată de urgență la spital cu mașina Poliției

Publicat: 05/10/2021 | 17:41

Viața bate filmul sau filmul bate viața?! Aceasta ar putea fi și nedumerirea unei viitoare mămici din Galați. Femeia a fost transportată de urgență la spital cu mașina Poliției. Oamenii legii au devenit eroii celor doi  viitori părinți.

 

Scenele desprinse din filmele cu eroi au avut loc ieri, la miezul nopții , în Galați. Soțul femeii a căutat cu disperare un taxi, însă fără rezultat. Acesta se afla în stradă, moment în care un echipaj al poliției a observat comportamentul agitat al bărbatului. Luat la întrebări, bărbatul a povestit  situația în care se află, iar când au înțeles că este o urgență, i-au preluat pe viitorii părinți și i-au dus la spital.

(VEZI ȘI:PREMIERĂ MEDICALĂ NAȚIONALĂ. O GRAVIDĂ DIN IAȘI INFECTATĂ CU COVID-19 A NĂSCUT 4 COPII PERFECT SĂNĂTOȘI)

Soțul femeii însărcinate, mesaj de mulțumire pe Facebook

Alina (26 ani) și George Popa (22 ani) sunt studenți la Facultatea de automatică din Galați. Cei doi se pregătesc să devină părinții unei fetițe, asta după ce au avut parte de aventua vieții. După ce a petrecut ceva timp căutând un taxi pentru a-și transporta partenera la spital, George Popa a fost ajutat de către un echipaja al poliției:

„În cursul nopţii de luni spre marţi, 4 spre 5 octombrie, în jurul orei 03.30, un echipaj mixt din cadrul Secţiei 4, format din 2 poliţişti şi un jandarm, au observat, pe strada Henry Coandă, din municipiul Galaţi, un bărbat cu un rucsac în spate, care părea foarte agitat”, au transmis oamenii legii.

(VEZI ȘI:STRIGĂTUL DISPERAT AL UNEI GRAVIDE INFECTATE CU COVID-19! A VĂZUT MOARTEA CU OCHII: ”ERAM CU MÂINILE DUPĂ MEDICI SĂ-MI DEA OXIGEN….”)

Viitoare mămică se află sub supravegherea medicilor din Galați, iar întâlnira cu micuța Evelyn este puțin amânată din cauza unui travaliu prelungit. Peripețiile de noapte trecută au devenit publice după ce tatăl a publicat un mesaj de mulțumire polițiștilor și jandarmilor care le-au sărit în ajutor:

„Mulţumiri celor 3 super-eroi ai noştri (Evelynei) din această noapte de la Secţia de Poliţie Nr. 4 – Galaţi pentru spiritul civic de care au dat dovadă. Cu ajutorul vostru bebelina noastă (Evelyn) a ajuns cu bine şi în siguranţă la spital, iar acum aşteptăm cu nerăbdare venirea pe lume a acesteia. Sincere mulţumiri! Dacă sunteţi pe aici trebuie să ne găsim. Trebuie să vă plătesc cursa”, a scris George Popa pe Facebook.

Sursa foto: Pixabay.ro