Cazul pensionarului care nu a mai fost văzut din 1998. Ireal unde a fost găsit acum, după 25 de ani

Publicat: 11/05/2023 | 11:22
Un pensionar dispărut de 25 de ani a fost găsit recent / Sursă foto: Facebook

Un pensionar din Olanda nu a mai fost văzut din anul 1998 de către vecinii săi. În 1997, soția sa murise de cancer, lăsând în urmă un fiu care a rămas să aibă grijă de bătrân și o fiică, care a dispărut la fel de misterios. Abia zilele acestea, autoritățile i-au dat de urmă bătrânului, dispărut de mai bine de 25 de ani. Felul în care l-au găsit a șocat întreg mapamondul. 

În urmă cu o săptămână, un vecin a vorbit cu fiul pensionarului dispărut, un bărbat de 82 de ani. În urma interacțiunii, a devenit suspicios, văzând că nu arăta deloc în regulă. N-au trecut multe zile până când polițiștii au venit pe strada Mansholtstraat din Hoogezand, Olanda, pentru a inspecta situația. Ceea ce ar fi trebuit să fie un control de rutină i-a șocat complet.

(CITEȘTE ȘI: O pensionară a plătit un ucigaș să-i asasineze fiica. Incredibil ce sumă a fost dispusă să-i ofere)

Ireal ce au descoperit polițiștii în cazul pensionarului. Ce s-a întâmplat cu bărbatul

În urma percheziției făcute la casa fiului celui dispărut, a ieșit la iveală faptul că pensionarul era, de fapt, mort. Omul își găsise sfârșitul în urmă cu un an și jumătate, se presupune că din cauze naturale. Din iubire față de părinte și frica de a-i duce dorul, fiul a luat decizia radicală de a-l pune pe decedat într-un congelator din curte. Periodic mergea să se îngrijească de el și să-i vorbească.

Oamenii legii au rămas fără cuvinte când au făcut descoperirea. Moartea bătrânului este investigată, la fel și starea psihică a bărbatului. Dacă va fi găsit vinovat și în deplinătatea facultăților mintale, riscă până la doi ani de închisoare pentru ascunderea unui cadavru sau o amendă uriașă.

„În prezent investigăm moartea acestei persoane și motivul pentru care rămășițele au fost puse într-un congelator situat în curtea casei. În interesul anchetei, nu facem deocamdată nicio declarație cu privire la relația dintre locuitorii imobilului”.

(CITEȘTE ȘI: Bani mai mulți pentru acești pensionari din România. Președintele CNPP a făcut deja anunțul oficial)

De ce și-ar fi ascuns, de fapt, bărbatul tatăl în congelator. Ce spune vecinul

Pe parcursul investigației, au fost cerute declarații și de la vecinii și apropiații familiei. Astfel, unul dintre cei care locuiesc pe aceeași stradă cu bărbatul de 82 de ani spune că acesta nu ar fi avut niciodată un loc de muncă.

Dat fiind faptul că fiul nu ar fi avut nicio sursă de venit, ar fi ales să-și congeleze părintele pentru că nu ar fi avut bani de înmormântare. Mai mult de atât, ar fi reușit, astfel, să îi ia și pensia, pentru a se putea întreține în continuare.

(CITEȘTE ȘI: Ghinion fatal pentru un pensionar! Modul ireal în care a putut să moară, în timp ce se afla pe stradă)

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult