Cazurile de infectări cu noul coronavirus crește, de la 1 iulie ar putea fi impuse noi măsuri. Se mai deschid restaurantele?

Publicat: 29/06/2020 | 07:54

După perioada stării de urgență, cazurile de infectări cu noul coronavirus a început să crească, în ultimele zile, chiar alarmant. De aceea, de la 1 iulie, autoritățile ar putea impune noi măsuri de prevenție. Se mai deschid restaurantele? Ce posibile schimbări se află pe lista Guvernului.

CITEȘTE ȘI: NELU TĂTARU A FĂCUT ANUNȚUL. CÂND REVENIM LA VIAȚA NORMALĂ

Guvernul va stabili luni dacă de pe data de 1 iulie se vor redeschide restaurantele și se va impune măsura distanțării între mese de doi metri și dacă vor fi eliminate restricțiile în cazul teraselor, scrie antena1.ro.

Executivul va trebui să ia decizii legate de evenimentele care au loc în interior, dacă acestea se pot desfășura cu număr mai mare de 20 de persoane și dacă cele din exterior se pot desfășura cu peste 50 de persoane. Și artiștii sunt în așteptare. Astfel, tot luni, autoritățile trebuie să ia o decizie importantă pentru artiștii din România: sălile de spectacole și teatrele se vor deschide după data de 1 iulie?

Cazurile de infectări cu noul coronavirus crește, de la 1 iulie ar putea fi impuse noi măsuri

Doar că numărul mare de infectări cu noul coronavirus ar putea să facă autoritățile să dea un pas înapoi și să amâne, astfel, deschiderea acestora. Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a dezvăluit că relaxarea fără respectarea măsurilor minime de siguranţă se vede acum în numărul prea mare de infectări înregistrate în ultimele zile. ”Suntem al treilea stat membru UE cu cea mai mare creştere de cazuri şi riscăm să trecem pe lista roşie a mai multor state din Europa. Am trecut de acel 200 care era un barometru pentru terapia intensivă. Am avut transferuri de pacienți din terapiile intensive sau la nivelul terapiilor intensive care nu mai aveau locuri către alte spitale. Este alarmant și ar trebui să fie alarmant pentru toată lumea, nu numai pentru noi cei care luăm anumite precauții sau măsuri”, a spus Nelu Tătaru.

NU RATA: VEȘTI PROASTE! DECIZIA LUATĂ DE NELU TĂTARU DUPĂ NUMĂRUL-RECORD DE CAZURI DE ASTĂZI: „DE LA 1 IULIE…”

”Suntem într-un moment în care, dacă nu ne revenim ca atitudine, cât și ca îndemnuri, putem ajunge la o transmitere accentuată, chiar accelerată. Dacă acest număr crește, ne gândim ca aceste relaxări să fie amânate. Depinde cum vor evolua zilele de mâine și poimâine”, a continuat ministrul Sănătății.

”Oamenii nu că nu sunt informați, sunt reticenți la astfel de reguli și acest lucru îl găsim destul de mult în rândul unor tineri care spun că nu o să pățească nimic. Riscul mare este la ce o să pățească cei pe care el sau ea o să îi infecteze, asta este întrebarea”, a punctat și Raed Arafat, șeful DSU.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult