Ce a apărut pe ecranul televizoarelor la ora 12.00, în momentul în care Realitatea TV și-a oprit emisia

Publicat: 31/10/2019 | 00:06

Realitatea TV și-a încetat emisia la miezul nopții, după expirarea licenței  audio-vizuale. Postul a început să emită în anul 2001, iar emisia – din ceea ce a transmis Cozmin Gușă, patronul Realitatea TV -, urmează să fie urmărită pe noul post, Realitatea Plus. 

Realitatea Plus nu va fi disponibilă la toți ”cabliștii”, nefiind must carry, dar dreptul Realitatea TV de emite din nou poate fi recâștigat, spune Cozmin Gușă. Atuncicând au apăsat butonul telecomandei pentru a accesa postul Realitatea TV, telespectatorii au avut parte de imagini cu care nu erau obișnuiți.

Imaginea care a apărut pe ecranul televizoarelor la miezul nopţii, în momentul în care Realitatea TV și-a oprit emisia

”Vrem să recâștigăm dreptul Realitatea TV de a emite. Deja am atacat decizia CNA. Vom retransmite programele Realitatea TV pe Realitatea PLUS, o licență de satelit care ne permite să emitem, dar aici vom fi la mâna cabliștilor”, a declarat Cozmin Gușă la Realitatea TV, discutând despre încetarea emisiei postului. Pe de altă parte, patronul Realitatea TV a transmis că – în pofida faptului că urmează ”luni grele” – vor fi depuse toate eforturile pentru ca ”echipa să rămână în întregime”. ”Vă asigur că facem toate eforturile pentru ca echipa să rămână în întregime, să plătim salariile și în lunile care urmează. Vin luni grele pentru noi”, a spus Cozmin Gușă.

”Cu Realitatea TV în inimă”

Denise Rifai, una dintre vedetele postului Realitatea TV, a postat un mesaj pe pagina sa de socializare, scriind că a fost vorba despre ”cel mai frumos proiect care a existat în România”, cea mai frumoasă perioadă din viața ei.

”Realitatea TV se inchide. Maine la ora 00.00 ne vor sista emisia definitiv. E cel mai frumos proiect care a existat in Romania si totodata, cea mai frumoasa parte din viata mea si m-as reangaja aici la infinit. Si sunt cele mai dureroase cuvinte pe care le las aici. Cu RealitateaTV in inima”, a scris Denise Rifai pe Facebook.