Ce a făcut fiica Dan Helciug, într-o mânăstire din Maramureş: „Au ieșit măicuțele, speriate”

Publicat: 21/08/2021 | 21:44

Dan Helciug a fost recent într-o scurtă vacanţă alături de familia sa. Artistul nu a ales o destinaţie exotică, mai exact acesta şi-a dus copiii în Maramureş, acolo unde au descoperit împreună locuri uimitoare. Concediul nu a fost lipsit de peripeţii, iar protagonista a fost chiar fiica vedetei în vârstă de 6 ani.

Dan Helciug este căsători cu Elena, femeia care i-a dăruit doi copii minunaţi, pe Luca şi pe Ruxi. Cei patru au plecat recent într-o binemeritată vacanţă, unde s-au relaxat, dar în acelaşi timp au avut parte şi de multă adrenalină.

CITEŞTE ŞI: ÎN LIPSA CONCERTELOR, S-A REORIENTAT. CE FACE, ÎN PREZENT, DAN HELCIUG PENTRU BANI. “PANDEMIA NE-A NENOROCIT!”

Fiica artistului a fost implicată în câteva situaţii delicate, care s-au terminat în final cu bine. Soţia cântăreţului a fost cea care a dezvăluit ce s-a întâmplat, în cadrul unui interviu savuros.

„A vrut Ruxi să se dea cu Mocănița și imediat Dan a percutat. Am vizitat toate mănăstirile importante, iar la Mănăstirea Peri, Ruxi s-a agățat de o frânghie, ca să se dea huța, dar a tras clopotul.

Au ieșit măicuțele, speriate, dar ne-am făcut că nu suntem cu ea! Iar la Mănăstirea Bârsana a fost și mai și. Luca și Ruxi s-au strecurat în sala de protocol. I-a găsit Maica Filofteia citind un catastif secret, din care oricum nu pricepeau nimic”a declarat Elena, soția artistului, pentru Impact.

Ruxi nu este la prima „abatere”

În trecut, celebrul său tată a povestit cum şi-a pierdut fiica într-o vacanţă din Grecia. Artistul a trecut prin clipe de groază, ba chiar a fost la un pas de a anunţa autorităţile, speriat de gândul că cineva ar fi putut să îi răpească fetiţa.

„Eram toţi patru într-un micuţ magazin de haine din Salonic. Elena, soţia mea, a vrut să probeze o rochiţă şi a intrat cu Ruxandra (6 ani) în cabina de probă. Eu păzeam uşa, Luca (12 ani) lângă mine. La un moment dat, Elena iese pe jumătate din cabină şi mă roagă să îi aduc o altă mărime de rochiţă. Am vorbit preţ de câteva secunde. În acest timp, Ruxandra a dispărut din cabina de probă. Nu am înţeles pe unde şi cum, mi-au venit în minte toate filmele paranormale de groază, m-am gândit că a răpit-o cineva. O strigam şi nu răspundea, am căutat-o absolut peste tot, inclusiv în biroul şefei de magazin.

Vânzătoarea transpirase toată. Când eram la un pas să cedăm şi să chemăm poliţia, vânzătoarea o găseşte. Ghici unde era?! Cabina de probă respectivă comunica printr-un perete fals cu depozitul lor, era o uşă pe care Ruxandra a descoperit-o şi a intrat dincolo, unde se distra probând hăinuţe. Nimeni nu a auzit nimic că era muzică în magazin”, a povestit Dan Helciug, potrivit Click.ro.

 

Sursă foto: Instagram